Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:07 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia nopţii. Aviaţia militară îndoliată din nou. Accident grav la Buzău. Un elev al Şcolii militare a murit, alţi trei răniţi

ro

12 Jul, 2018 04:51 14425 Marime text
Un militar a murit, iar trei persoane, care se pare că ar fi tot militari, au fost grav rănite, după ce maşina în care se aflau a intrat, aseară, într-un pom, în apropierea unităţii militare de la Boboc, judeţul Buzău, potrivit RTV.

Unul dintre răniţi a fost preluat de către un elicopter SMURD şi a fost dus la un spital din Bucureşti, în timp ce ceilalţi doi primesc îngrijiri medicale la spitalul din Buzău.

 

Şoferul maşinii, în vârstă de 32 de ani, era elev al Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia" de la Boboc, a murit la Spitalul Judeţean Buzău, unde, în pofida tuturor încercărilor medicilor, nu a mai putut fi salvat.

 
Zona aflată sub control militar a fost izolată, astfel încăt civilii au putut urmări de la distanță operațiunile de salvare derulate de către echipele SMURD care au intervenit la locul tragediei.
 
În urma impactului violent unul dintre tineri de 22 de ani, Robert C. a decedat pe loc , un alt tânăr fiind preluat de un elicopter SMURD în stare foarte gravă după ce a suferit o fractură de bază de craniu.


 

Ceilalți doi răniți au fost transportați în stare stabilă la Spitalul Județean din Buzău cu multiple traumatisme ale membrelor, torace și bazin.
 
Accidentul este anchetat de către o echipă condusă de către procurori militari întrucăt incidentul s-a produs pe raza unitații de aviație.

 
Reamintim că sâmbăta trecuta, în timpul unui miting aerian organizat de Baza 86 Aeriană Borcea locotetentul-comandor Florin Rotaru, de numai 36 de ani, s-a prăbuşit cu MIG-ul pe care îl conducea în faţa a peste 4000 de oameni, acesta decedând pe loc.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 12 Jul, 2018 11:01 Nu vi se pare ciudat ca in ultimul timp tot dispar aviatori? Ce fac contrainformatiile armatei?