Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferii care opresc în loc nepermis, în atenția polițiștilor locali. Zeci de conducători auto sancționați într-o zi (galerie foto)

ro

20 Mar, 2019 11:50 1091 Marime text
Direcția Generală Poliția Locală își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale referitoare la siguranța și fluența rutieră.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală, pe parcusul zilei de 19 martie 2019, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli constatate pe drumurile publice, dintre care reţin atenţia: opririle și staționările efectuate neregulamentar în proximitatea unităților de învățământ, a trecerilor pentru pietoni, a stațiilor de transport public persoane, instituții publice, artere și bulevarde principale ale municipiului Constanța (Str. Soveja, Str. Dezrobirii, Str. Mircea cel Bătrân, Str. I.L Caragiale, Str.Unirii, Bdul Aurel Vlaicu, Str.Cuza Voda Strada I.G Duca, Str.Cumpenei, str.Liliacului, Bdul Mamaia Bdul 1 Decembrie 1918, Bdul Alexandru Lăpușneanu, Bdul Tomis, Str. Traian, Bdul Ferdinand, etc).

Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au constatat, în limita competențelor conferite de lege un număr de 72 încălcări ale legislației rutiere, cuantumul amenzilor contravenționale s-a ridicat la suma de 15.275 lei. 

”Atragem atenția conducătorilor auto că, amenzile nu sunt deloc de neglijat! 
Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru/cinci puncte- amendă, adică 580   sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.
Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor participanților la traficul rutier să adopte măsurile necesare pentru respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală

Sursa foto: Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii