Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, prima reacţie după meciul intens de la Miami. A învins-o pe slovena Polona Hercog după trei ore

ro

25 Mar, 2019 07:21 1284 Marime text
Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), după ce a învins-o pe slovena Polona Hercog, cu 5-7, 7-6 (1), 6-2.

"A fost un meci greu, a jucat incredibil. Cred că amândouă am jucat în final mult mai bine decât la început. Sunt foarte bucuroasă de această victorie, înseamnă foarte mult. Faptul că am stat acolo şi am alergat ca nebuna timp de trei ore mă face mai bucuroasă şi mai încrezătoare. Mi-am găsit încet, încet ritmul, faptul că nu am cedat niciun punct înseamnă mult, îmi oferă încredere pe mai departe, că pot câştiga orice meci joc. Aşa că dacă doresc să am acea senzaţie ca anul trecut, când am terminat ca numărul 1, trebuie să fac ceea ce am făcut azi.Dacă fac ceea cea am făcut azi, cred că am o şansă să redevin numărul 1. Este pentrru prima dată când joc şi câştig pe acest teren şi sunt fericită şi abia aştept să revin să joc aici. Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi m-aţi susţinut, este o plăcere să joc la Miami şi sper să trec mai multe tururi", a declarat Halep, scrie prosport.ro.


Citeşte şi: Simona Halep s-a calificat în optimi la Miami, după un meci de trei seturi, încheiat după aproape trei ore!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii