Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoare în familia Hagi Ianis îşi face buletin

ro

22 Oct, 2012 14:00 1555 Marime text

ianis1.jpgPrilej de sărbătoare, astăzi, pentru familia Hagi, mezinul Ianis împlinind 14 ani. Născut la Istanbul, în perioada în care tatăl său juca în Turcia, la Galatasaray, Ianis duce mai departe harul fotbalistic al lui Gică Hagi. Component al grupei juniorilor C de la Academia Hagi, Ianis a început fotbalul în Bucureşti, la Pro Luceafărul, iar la Academie este din 2009, de la înfiinţarea acesteia. În acest moment, este antrenat de Cristi Şchiopu, iar până în acest an a lucrat cu tehnicianul Marius Codescu.

Mijlocaş coordonator, jucător de ambele picioare, Ianis are în palmares un titlu naţional, la juniori C, în 2011, iar de curând a bifat primele două selecţii la echipa naţională Under-15 a României (selecţioner, Florin Răducioiu). Tricolorii au susţinut o dublă amicală cu Moldova, Ianis Hagi înscriind un gol în prima partidă, în care a purtat şi banderola, după ieşirea din teren a căpitanului iniţial.

La Academia Hagi, joacă cu numărul 11, iar la Naţională a purtat numărul zece în confruntările cu Republica Moldova. Gică Hagi a semnat al doilea contract ca antrenor al lui Galatasaray, în 2010, chiar în ziua în care fiul său împlinea 12 ani.

Sursa foto: Academia Hagi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii