Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol Moldova a deschis două noi staţii de carburanţi

ro

14 May, 2012 22:44 1214 Marime text

Rompetrol Moldova, companie membră a Grupului Rompetrol, a deschis recent două noi staţii de distribuţie carburanţi, compania operând în prezent 47 de staţii la nivel naţional.

„Cele două staţii fac parte din programul de dezvoltare a reţelei de distribuţie în sistem de franciză. Această strategie susţine finalizarea, la jumătatea acestui an, a proiectului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia de la 3.8 milioane de tone/an la 5 milioane de tone/an. Pentru a exploata surplusul de producţie în mod eficient este necesar să dezvoltăm partea de vânzări retail în bazinul Mării Negre, respectiv România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Ucraina şi Turcia." declară Titov Buzescu, Vice Preşedinte Retail, Grupul Rompetrol.

Benzinăriile sunt situate în Chişinău şi în zona de centură a oraşului Balti, al doilea ca mărime din Moldova. Lucrările aferente au constat în amenajarea elementelor vizuale de identificare a Grupului Rompetrol, preluarea în administrare a staţiei, modernizarea echipamentelor şi alinierea la normele de siguranţă şi mediu pentru staţia din Chişinău, precum şi construcţia unei staţii noi în Balti.

Carburanţii comercializaţi în cele două staţii, Premium 95, Efix benzină, motorină Euro 5 şi Efix sunt importaţi exclusiv de la rafinăria Petromidia, strategie aplicată în întreaga reţea Rompetrol Moldova.

În 2011, compania a dezvoltat în mod semnificativ reţeaua de staţii de alimentare, fiind deschise 15 staţii în sistem de franciză.

Ca urmare a extinderii reţelei de benzinării, cantitatea totală de combustibili vânduţi a crescut cu 44% în 2011, până la aproximativ 31.000 de tone, faţă de anul anterior.

Pe lângă cele 47 de staţii de distribuţie în sistem de franciză, compania mai deţine 4 staţii proprii care comercializează exclusiv autogaz (situate în nordul Moldovei), puncte de vânzare butelii aragaz şi o staţie de îmbuteliere, cât şi capacităţi de stocare la Târnova. Aceste active au fost incluse în portofoliul companie în 2011, prin preluarea activităţii companiei MoldInterGaz, parte a Rompetrol Gas.

Datorită acestei achiziţii, compania a început comercializarea de GPL în aproape jumătate din staţiile operate.

Grupul Rompetrol operează în prezent peste 1.000 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina, urmând să dezvolte operaţiuni retail în Turcia, în 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii