Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:43 20 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniunea Consiliului Național Tripartit, convocată la Palatul Victoria. Au fost dezbatute Legea Dialogului Social și noua Lege a Pensiilor

ro

05 Jun, 2019 19:51 411 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Național Tripartit, convocată astăzi, la Palatul Victoria, de ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, în calitate de vicepreședinte al CNT.

Prim-ministrul a transmis partenerilor sociali că este nevoie de dezbatere în societate, astfel încât deciziile luate să fie în acord cu opiniile unui număr cât mai mare de români, în concordanță cu prevederile legale și cu încadrarea în bugetul de stat.

Discuțiile s-au axat pe stadiul inițiativei legislative de modificare a Legii Dialogului Social nr. 62/2011, dar și pe soluțiile pentru modificarea noii Legi a Pensiilor, în acord cu decizia Curții Constituționale a României.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat partenerilor sociali să transmită în scris Guvernului propunerile concrete pe care le au cu privire la modificarea Legii dialogului social, având în vedere opiniile divergente exprimate astăzi de reprezentanții sindicatelor și patronatelor pe marginea acestui subiect.

În ceea ce privește modificarea noii Legi a pensiilor, în cadrul reuniunii CNT au fost prezentate propuneri de amendare a legii, în concordanță cu decizia Curții Constituționale a României.

În reuniunea Consiliului Național Tripartit reprezentanții sindicatelor și patronatelor au abordat și alte teme privind criza forței de muncă în anumite sectoare de activitate, creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată, armonizarea legislației insolvenței, aplicarea legislației privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii.

Consultările Guvernului României cu partenerii sociali vor continua, pe toate temele aduse în discuție, în cadrul viitoarei reuniuni a Consiliului Național Tripartit, care va fi convocată la începutul lunii iulie.

Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au apreciat deschiderea Guvernului spre dialog, în luarea unor decizii care îi privesc pe toți românii. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii