Primul mesaj al jurnalistului Cătălin Striblea după ce a suferit un atac cerebral
Primul mesaj al jurnalistului Cătălin Striblea după ce a suferit un atac cerebral
20 Jan, 2013 18:30
ZIUA de Constanta
1666
Marime text

Prezentatorul
de televiziune Cătălin Striblea a vorbit pentru prima oară, după
ce a suferit un atac cerebral în urmă cu câteva zile. Moderatorul
le-a spus prietenilor săi de pe Facebook că se simte bine şi se
consideră un om norocos.„Doamnelor şi domnilor, m-am întors! De
pe o parte pe alta - e adevărat, însă vă asigur că asta e o
veste cât se poate de bună.
Mi s-a spus în ultimele zile că
sunt un om norocos. Sunt norocos, într-adevăr, pentru că am
întâlnit medici extraordinari cărora nu îmi vor ajunge niciodată
cuvintele să le mulţumesc îndeajuns. Toată recunoştinţa mea
profesorului dr. Mircea Gorgan şi echipei sale, precum şi doamnelor
doctor Neacşu, Gheorghiţă şi Cristescu! Multumesc tuturor celor
de la Spitalul Bagdasar-Arseni, de la doamna director Anca Buliman
până la asistentele şi infirmierele care au grijă de mine! Vreau
să ştiţi că am început exerciţiile de recuperare cu
kinetoterapeuţii Florenţa şi Dan, cărora sper să nu le dau prea
mult de lucru.

La fel de norocos sunt şi datorita voua, a
miilor de mesaje pe care mi le-aţi transmis fie pe telefon, fie pe
FB (n.r. - Facebook); fie de la prieteni, fie de la necunoscuţi: vă
mulţumesc tuturor! Să fiţi convinşi că mare parte din
recuperarea mea rapidă se datorează acestor mesaje pe care le tot
primesc de 5 zile încoace: gândurile voastre bune m-au protejat şi
m-au făcut mai puternic.
Şi - ca să vă dau şi o ştire de
ultima oră: ne vom revedea foarte curând!”, a scris Cătălin
Striblea, duminică, pe Facebook.
Sursa: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii