Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:27 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Decebal Făgădău caută soluții pentru rezolvarea crizei apei calde. Ce a declarat edilul despre situația care afectează mii de constănțeni (video)

ro

28 Sep, 2018 13:03 2162 Marime text
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a făcut în această după amiază câteva precizări referitoare la criza apei calde care afectează mii de constănțeni. 

”În momentul de față, colegii mei fac analize astfel încât la începutul săptămânii să convoc, așa cum am zis, ședință de îndată a Consiliului Local Municipal Constanța. De asemenea, astăzi voi avea discuții cu Ministerul Energiei, cu conducerea Electrocentrale și cu furnizorii Electrocentrale pentru a vedea cum putem să deblocăm această situație. Sunt dispus să aloc sume din bugetul Constanței astfel încât să deblom această situație pe termen lung. Încă o dată, Ministerul Energiei trebuie se implice și să vorbească onest despre viitorul Electrocentrale Constanța. Nu putem de la an la an doar să creștem suma de bani pe care noi o alocăm pentru a acoperi pierderile unui sistem care nu mai funcționează. Ieri după ședința Consiliului Local am transmis premierului Viorica Dăncilă și am rugat-o să intervină în rezolvarea acestei probleme critice pentru Constanța și pentru care constănțenii nu au nicio vină.

De asemenea, am înaintat într-o formă aproape asemănătoare un mesaj prefectului județului Constanța și am trimis o informație și către DSP Constanța pentru că lipsa apei calde poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică, astfel încât, toată lumea să fie încunoștiințată că noi suntem un partener de dialog și suntem construcțivi. Vrem să găsim soluții pentru această problemă pe care nu am cauzat-o noi. Eu sper să se rezolve situația cât mai repede și măcar pe garanțiile pe care le voi da în calitate de primar să deblocheze situația, pentru că dacă voi identifica o soluție eu o voi face publică. Voi preciza și ce sumă pot disloca din bugetul local. Nu își dorește nimeni să avem un oraș de dimensiunea Constanței, un oraș atât de important care se lovește de o problemă care ține de igienă, de necesitățile de bază. Este inaccesibil așa ceva . Este dincolo de capacitatea mea de înțelegere. Cum atâta vreme cât noi, municipiul Constanța nu avem datorii, iar constănțenii plătecs 107% , pentru că RADET recuperează datoriile istorice de la populație, sunt penalizați.
 
Eu știu că în general cei care fac treabă bună sunt recompensați, iar aceasta nu mi se pare o bună recompensă pentru constănțeni. Înțeleg că este un mijloc de presiune, că a încercat să fie folosit și în scop politic. Dezavuez, politica se face în altă parte și nu în detrimentul oamenilor, asta nu este politică, este prostie.
 
În momentul în care s-a înființat societatea Electrocentrale, în loc să pornească de la momentul inițial și să gestioneze doar facturile. Ei au înregistrat toate plățile făcute de noi pentru a stinge datoria istorică. Cu alte cuvinte, noi nu vom reuși niciodată să ajungem la zi, pentru că achită facturile din 1900 toamna pe care nu le-au făcut ei și ne pun penalități de la o zi la alta. Eu am spus foarte clar. Eu vorbesc despre facturile de energie termică nu despre penalități pe care nu le recunoaștem și le contestăm în instanță. Peste tot în România, această sarabandă a penalităților duce la faliment. În cele din urmă vor vedea că această politică este falimentară pentru ei. Cum să își denigrezi sau omori singurul client pe care îl ai, constănțeanul. Dacă ar trăi din altceva, dacî ar vinde flori, aș înțelege că le aduce mai mulți bani decât vânzarea de agent termic. Este dincolo de capacitatea mea de înțelegere. Repet, niciun constănțean nu are vreo vină” - a transmis primarul Decebal Făgădău.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii