Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:36 23 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română, măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor Peste 180 de polițiști din teritoriu vor acționa suplimentar în stațiunile de la Marea Neagră

ro

26 Jun, 2019 16:09 629 Marime text

Și în acest an, Poliția Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în Sezonul Estival 2019.

De mâine, peste 180 de polițiști vor fi delegați din teritoriu și vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în siguranță.


Astfel, în perioada 27 iunie - 4 septembrie a.c., pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din județul Constanța, vor acționa polițiști din țară, de la formațiunile de ordine publică, investigații criminale și criminalistică, pentru a acorda sprijin colegilor constănțeni.

Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului.

În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violență, inclusiv cea intrafamilială.  

De asemenea, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturime, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru petrecerea unui sezon estival în siguranță, polițiștii vă recomandă:

•    Indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare deoarece, printre amabili şi binevoitori, puteţi întâlni şi persoane rău intenționate!
•    Când mergeți la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!
•    Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!
•    Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!
•    Spuneți-le copiilor că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii