Petrecere câmpenească la Năvodari
Petrecere câmpenească la NăvodariPrimăria Oraşului Năvodari, prin primar Nicolae Matei, Consiliul Local Năvodari şi Casa de Cultură "Pontus Euxinus" organizează tradiţionala petrecere câmpenească de 1 Mai. Potrivit ediţiei on line a cotidianului Gazeta de Năvodari, surprizele, muzica şi voia bună, însoţite de bere, mici şi răcoritoare, oferite din partea primăriei, sunt câteva din ingredientele unei zile la care sunt aşteptaţi peste 5.000 de localnici.
Locul întâlnirii: Tabăra Delfin din Năvodari, începând cu orele 11.00. Programul artistic al zilei, prezentat de Axinte (ex Vacanţa Mare) îi are ca protagonişti pe Anka Neacşu (ex-ASIA), Marian Nistor (SAVOY), Dorina Paraschiv, Florin Decuseară, Vacanţa Mică, Florentina Suciu, Oliver Popa, Sorin Şuteu, Claudia Ghiţulescu, Victoria Yla, Ansamblul de dans popular din localitatea Tosckevo-Bulgaria.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp