Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 300 de ultraşi au încercat să pătrundă în hotelul României din Budapesta!

ro

04 Sep, 2015 12:01 1212 Marime text
 
Un grup de huligani a încercat să pătrundă azi noapte în hotelul în care sunt cazați jucătorii români, înaintea meciului dintre Ungaria și România, din preliminariile EURO 2016. România joacă pe 4 şi 7 septembrie cu Ungaria (la Budapesta) şi Grecia (pe Naţional Arena).
"300 de suporteri maghiari au vrut să intre peste jucători. Au fost opriți la câteva sute de metri de Poliție. Cam 100 de polițiști au intervenit, dar nu au făcut față. Au venit apoi foarte mulți politisți și i-au arestat pe toți. Sute de ultrași au fost duși la secție”, scrie sport.ro.
Agenția ungară de presă MTI precizează că la fața locului a fost deplasat un număr mare de poliţişti, pentru restabilirea ordinii.
Pe de altă parte, se pare că un suporter al naţionalei plecase cu 126 de materiale pirotehnice către Budapesta. Jandarmeria l-a prins şi l-a reţinut. Era un bărbat în vârstă de 34 de ani, care s-a ales cu dosar penal.
Jucatorii echipei naţionale au ieşit la plimbare, în ciuda evenimentelor de azi-noapte. Aceştia vor vizita mai multe obiective turistice din Budapesta.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii