Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în mai multe județe. Vizate, persoane bănuite de furt de carburant. Cum acționau suspecții

ro

05 Jun, 2019 09:25 1198 Marime text
La această oră, polițiștii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș, Dâmboviţa, Galaţi şi Teleorman, la persoane bănuite de furt de carburant.
 
Potrivit Poliției Română, perchezițiile sunt efectuate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, privind săvârșirea de infracţiuni de furt calificat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul secţiilor regionale de poliţie transporturi Craiova şi Galaţi, precum şi din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa.
 
Din cercetări a reieșit că, în anul în curs, 19 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 şi 61 de ani, ar fi sustras motorină din locomotivele aparţinând unui operator privat de transporturi feroviare. Ulterior, cei în cauză ar fi valorificat carburantul la diverse persoane. Prejudiciul este în curs de stabilire.
 
19 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea de măsuri legale.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor, iar la acțiune au participat și jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii