Militarii Forţelor Navale Române participă la Constanța și în alte garnizoane la activități organizate de Ziua Eroilor
Militarii Forţelor Navale Române participă la Constanța și în alte garnizoane la activități organizate
05 Jun, 2019 08:57
ZIUA de Constanta
1587
Marime text



Potrivit Forțelor Navale Române, la Bucureşti, marinarii vor fi prezenți joi, 6 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol), la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului) şi la Monumentul Eroilor Patriei (pe esplanada Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”), începând cu ora 12.00.
La Constanţa, ceremonia militară şi religioasă va fi organizată joi, 6 iunie, începând cu 13.30, la Monumentul Eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, în Cimitirul Central.
La Brăila, marinarii militari vor fi prezenți la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde se va desfășura ceremonialul militar şi religios, începând cu ora 16.45, după care oficialii militari și civili se vor deplasa la Cimitirul Eroilor „Sfântul Constantin”, unde se vor depune coroane de flori.
Miercuri, 5 iunie, de la ora 14.00, marinarii militari tulceni vor organiza un simpozion dedicat Zilei Eroilor cu tema „Cinste Eroilor Neamului”, la cercul militar din localitate, iar joi, 6 iunie, în intervalul orar 12.00 – 13.00, vor participa la ceremonia care va avea loc la Cimitirul Eroilor.
În Babadag, ceremonialul militar şi religios se va desfășura la Monumentul Eroilor din parcul oraşului, în intervalul orar 09.00 – 10.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii