Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marșul Unirii a ajuns la Constanța!

ro

16 Jul, 2015 22:27 919 Marime text
"O parte dintre cei o mie de tineri care au pornit pe jos din Chișinău spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, au ajuns la malul mării. Astăzi, Constanţa este pregătită să îi îmbrăţişeze, cu lacrimi de bucurie, pe urmaşii românilor rămaşi în teritorile ocupate, dincolo de sârma ghimpată şi mitralierele sovietice.  Cei o sută de adolescenţi basarabeni veniţi pe litoral au păşit cu emoţie, pentru prima dată, pe pământul patriei lor deşi trăiesc încă umilinţa şi durerea unei graniţe blestemate. Mii de steaguri tricolore au fluturat în marile oraşe pe care le-au străbătut pentru a întări dorinţa Moldovei de a dărâma hotarul de la Prut şi zeci de mii de români au scandat “VREM UNIRE!" sau "Ole! Ole! Chișinău și București două inimi românești!”, amintește avocatul Dumitru Bădrăgan.
El anunță că vineri, între orele 10.00 şi 12.30, grupul tinerilor unionişti va vizita Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanţa şi Filiala Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ iar de la ora 13.00 va fi întâmpinat şi binecuvântat de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. ”Grupul de iniţiativă care s-a ocupat de primirea mesajului sfânt al Unirii la malul mării le mulţumeşte tuturor celor ce s-au implicat în acest demers. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, transmite av. Bădrăgan, organizatorul acțiunii.
Dumitru Bădrăgan a fost aspirant, în 2012, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa din partea Partidului Ecologist Român. De-a lungul timpului, Dumitru Bădrăgan şi-a consolidat imaginea de „avocat anti gaze de şist“ şi de militant pentru protejarea spaţiilor verzi. În prezent, el este preşedintele Partidului România Unită - Organizaţia Judeţeană Constanţa şi, în acelaşi timp, vicepreşedinte la nivel naţional al acestei formaţiuni politice.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii