Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea - „Comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României”

ro

30 Jan, 2019 15:12 1375 Marime text
Comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României, circa 77 miliarde de lei, fiind aproape jumătate din valoarea bugetului de stat, susţine Liviu Dragnea, preşedintele PSD, relatează România TV.
 
"Win-win situation" pentru autorităţile locale: mai mult pentru cei săraci, fără pierderi la cei bogaţi. Comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat (164,5 mld.). Aleşii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul pe venit şi vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA", a scris Dragnea pe Facebook.

"Niciun judeţ nu va avea mai puţin de 400 lei/locuitor, faţă de doar 250 anterior, şi nicio primărie nu va avea mai puţin de 1.200 lei/locuitor, faţă de doar 750 lei înainte. Primăriile vor opri direct 60% din încasări, aşa cum au cerut, iar restul de 40% vor merge la judeţ, din care 20% se vor întoarce la aceleaşi primării pentru echilibrare. Şi bucureştenii vor avea mai mult decât înainte", a adăugat Dragnea.

Liderul PSD a mai anunţat că "va avea loc o descentralizare a finanţelor, aleşii locali vor prelua o serie de cheltuieli din sarcina Guvernului, dar tot vor rămâne cu 9 miliarde mai mult decât aveau înainte".

"De acum, ei vor avea pâinea şi cuţitul, dar asta îi obligă să fie mai responsabili faţă de cetăţeni: mai multă chibzuinţă la cheltuielile curente şi mai mulţi bani pentru investiţiile aşteptate de comunitate", a subliniat preşedintele social-democraţilor.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii