Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:17 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE text Prefectura Constanţa, alături de cotidianul ZIUA de Constanţa. Documentarul „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, proiectat, azi, în sala „Remus Opreanu“ (galerie foto)

ro

06 Nov, 2018 14:15 2123 Marime text
Prefectura Constanţa s-a alăturat proiectului iniţiat şi finanţat de cotidianul ZIUA de Constanţa de a celebra, cu prilejul Zilei Dobrogei şi în an centenar, personalitatea istoricului Adrian V. Rădulescu.

Astfel, azi, în sala „Remus Opreanu“ are loc vzionare specială a documentarului omagial „Adrian V. Rădulescu – ctitorul“. La evenimemnt participă primari, reprezentanţi ai deconcentratelor, dar şi ai minorităţilor din Dobrgea. Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a propus să facă cunoscute şi generaţiilor mai tinere proiecte atât în domeniul istoriei culturale dobrogene, cât şi al valorilor de patrimoniu, ca o invitaţie pentru preţuire a trecutului şi a oamenilor trebuie să rămână în memoria culturală a tuturor.

Timp de aproape o lună, ZIUA de Constanţa a scos în evidenţă prodigioasa activitate a celui care a fost nu numai istoric şi universitar, ci şi primar, prefect şi ctitor - Adrian V. Rădulescu.

Campania şi-a atins idealul de la care a pornit, şi anume atribuirea numelui său şcolii gimnaziale din localitatea Dorobanţu, judeţul Călăraşi, locul său natal, dar şi cu un film documentar finanţat de ZIUA de Constanţa şi realizat de Imago Studio.

În urmă cu o lună, ZIUA de Constanţa lansa, în deschiderea Sesiunii ştiinţifice internaţionale Pontica 51, organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, primul film documentar dedicat unei personalităţi a Dobrogei.

În Biblioteca Virtuală a site-ului ZIUA de Constanța, la secţiunea dedicată lui Adrian Rădulescu - Ctitorul, sunt disponibile evocări despre acesta, cartea Istoria Dobrogei, scrisă de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, precum şi un album cu fotografii foarte valoroase care îl înfăţişează pe marele istoric Adrian Rădulescu în diferite ipostaze.

De asemenea, accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța, puteți descărca în format PDF revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoașterea istoriei locale.

UPDATE 2

În debutul evenimentului, profesorul universitar Anca Constantin, fiica istoricului Adrian V. Rădulescu, vorbește celor prezenţi despre moştenirea tatălui său.
 
"Distins auditoriu, întreaga campanie dedicată tatălui meu a fost o minunată surpriză pentru mine. În aceste timpuri în care societatea se grăbeste către viitor, în care cei mai mulţi se concentrează pe propria persoană. Am avut norocul să întâlnesc oameni mărimoşi, iubitori de cultură, care îşi îndreaptă privirea, cu preţuire spre trecut .

Evocarea personalităţii tatălui meu, Adrian V. Rădulescu, pe care ziarul ZIUA a realizat-o cu atâta profesionalism, este o dovada că, totusi, dragostea de oameni rămâne perenă. A fost un om generos, cu un suflet mare, care putea cuprinde atât prietenii, cât şi neprietenii.
De aceea, cred că numai oameni cu aceeaşi structură sufletească puteau să-I readucă în atentia societăţii dobrogene şi să-i cinstească munca.

Am petrecut 40 de ani alături de tata şi am fost martoră la realizările  lui profesionale, la bucuriile şi dezamăgirile pe care le-a resimţit în timpul eforturilor susţinute pentru restaurarea monumentului Tropaeum Traiani, pentru construcţia muzeelor de la Adamclisi, Histria, dezvoltarea si ridicarea Ia rang de muzeu naţional a MINAC, pentru înfiinţarea UOC, a Bibliotecii judeţene Constanţa, ridicarea Ia grad de episcopie a vicariatului de Ia Constanţa şi apoi Ia rang de Arhiepiscopie.

Ca să enumăr numai câteva din actele sale de ctitorie.
 
Remarcabil la tata, pe lângă erudiţia şi talentul lui oratoric, care i-au dat unicitate, atât în ţară, cât şi în străinatate, a fost modul lui altruist de gândire. Gândea pentru oameni, cu o perspectivă, largă, luând ca măsură deceniile şi secolele, asa cum numai un istoric poate s-o facă. Şi-a dorit înfiinţarea UOC pentru a veni în întâmpinarea acelor copii care doresc să studieze, dar care nu-şi permit să plece de acasă, din Dobrogea, dar şi pentru ca un for de educaţie superioară contribuie la înflorirea  culturală a regiunii noastre.

A iubit Dobrogea şi i-a dedicat întreaga activitate. Vin în faţa dumneavoastră cu inima plina de bucurie şi mă înclin în faţa echipei ZIUA de Constanţa şi a colaboratorilor ei, IMAGO Studio, cei care au realizat întreaga campanie şi cununa acesteia, documentarul!

Îmi exprim gratitudinea faţă de autoritătile locale, reprezentate de domnul preşedinte al CJC şi de domnul primar, care au sprijinit acest demers de recuperare a istoriei. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit Ia această evocare cu amintirile, dar şi cu un strop din inimile lor. Preţuiesc fiecare persoană din această sală, fiecare persoană care îndreaptă acum un gând frumos către tatăl meu. Îmi lipseşte în fiecare moment, dar sper ca munca lui să fie cunoscută şi apreciată de generaţiile tinere.

Am credinţa că iniţiativa ziarului ZIUA va deveni o tradiţie, iar pentru tineri, un imbold în a-şi onora înaintaşii.", a declarat Anca Constantin, fiica istoricului Adrian V. Rădulescu.

UPDATE 1

Printre cei prezenţi se numără Dan Jeaca - prefectul judetului Constanţa, Horia Ţuţuianu - presedinte CJC, Gabriela Bucovală - Inspector şcolar general al ISJ Constanţa, Danuţ Popa - şeful ISU Dobrogea, Adrian Chelu - reprezentant  IJJ Constanţa, Harry Boiagian, inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii (ISC) Constanţa.

Citeste si: 

Prefectura Constanţa se alătură proiectului ZIUA de Constanţa Vizionare specială a documentarului „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, în sala „Remus Opreanu“ 

AdrianV.Rădulescu - ctitorul De Ziua Educaţiei 2018, Adrian V. Rădulescu devine patronul spiritual al şcolii din comuna în care s-a născut (galerie foto)  

Dobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările 

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Premieră în istoria Pontica - „Mass-media, autoritatea constănțeană, comunitatea academică și mediul universitar și-au dat mâna“ (galerie foto)  

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Consilierii judeţeni constănţeni, invitaţi în redacţia ZIUA de Constanţa să-l cunoască pe omul care a scris istorie pentru Dobrogea (document + galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii