Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:29 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jaf ca în filme pus la cale de trei indivizi. Victima, legată, amenințată și tâlhărită în propria casă

ro

04 Aug, 2018 15:20 618 Marime text
În cursul zilei de vineri, 3 august a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Poliția Sectorului 4, în urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziții domiciliare în București și jud. Călărași, au depistat trei bărbați, toți în vârstă de 20 de ani, suspectați de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
 
Potrivit Poliției Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 25.07.2018, cei trei ar fi pătruns în locuința unui bărbat unde, prin acte de violență, l-au deposedat de mai multe bunuri.
 
În sarcina celor trei suspecți a fost reținut faptul că, în seara de 25.07.2018, în jurul orei 20:30, au pătruns în locuința unui alt bărbat, iar prin folosirea violenței și amenințarea cu un cuțit, l-au legat, i-au sustras aparatură electronică, un ceas de mână, dar şi un card bancar,  iar la plecare au încuiat victima în propria locuință.
 
Ulterior, cei trei bărbați  au efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase, prin folosirea cardului sustras la mai multe societăți comerciale.
 
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 26 Poliție și cu sprijinul de specialitate al  Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au desfășurat activități specifice în vederea identificării și probării activității infracționale a celor trei suspecți.
 
Astfel, în cursul zilei de ieri, în urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în București și jud. Călărași, cei trei bărbați au fost depistați și conduși la sediul Poliției Sectorului 4.
 
Totodată, au fost ridicate de la mai multe case de amanet din București o mare parte din bunurile sustrase.
Prejudiciul estimat la 20.000 lei a fost recuperat în totalitate.    
 
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, cu cei trei bărbați în stare de arestare preventivă în baza mandatelor emise de Tribunalului București.
 

”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au mai transmis polițiștii.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii