Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:48 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlniri bilaterale ale ministrului Mihai Fifor, în ziua a doua a ministerialei de la Bruxelles

ro

04 Oct, 2018 22:49 1388 Marime text
În cadrul celei de a doua zi a reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, ministrul apărării naționale a continuat seria întâlnirilor bilaterale, având întrevederi cu Margarita Robles Fernández, ministrul spaniol al apărării, și cu generalul Curtis Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

Potrivit MApN, discuțiile cu omologul spaniol, Margarita Robles Fernández,  au fost axate pe identificarea direcțiilor de dezvoltare a cooperării militare, atât la nivel bilateral - în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Ministrul Fifor și-a exprimat aprecierea față de contribuțiile Spaniei la consolidarea apărării aliate în regiunea Mării Negre, în cadrul măsurilor de prezență înaintată adaptată (tFP), evidențiind, în acest sens, prezența navelor militare spaniole la exerciții comune în Marea Neagră, participarea militarilor spanioli la exercițiile desfășurate în cadrul CJET (Combined Joined Enhanced Training), precum și funcțiile asumate în cadrul structurilor NATO de comandă-control de pe teritoriul României.

De asemenea, ministrul român a abordat, în discuțiile cu ministrul Robles Fernández, aspecte referitoare la oferta țării noastre de a găzdui o capabilitate de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est - MNC-SE). Partea spaniolă a exprimat susținerea pentru materializarea ofertei României și a dat asigurări în ceea ce privește menținerea nivelului de contribuție la măsurile de reasigurare din cadrul tFP.
       
Ministrul spaniol a apreciat nivelul ridicat al dialogului politico-militar dintre cele două țări și contribuția României la măsurile de combatere a amenințărilor de securitate în flancul sudic aliat. În acest context, a fost evidențiată prezența constantă a Forțelor Navale Române la Operațiunea Sea Guardian din Marea Mediterană, contribuția la misiunea de instruire NATO din Irak, precum și prezența semnificativă cu 700 de militari în Afganistan, în cadrul Misiunii Resolute Support. În context, ministrul român al apărării a amintit decizia recentă de a suplimenta efectivele care vor putea fi dislocate în acest teatru de operații începând cu anul viitor.

În cadrul întrevederii cu Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Curtis Scaparrotti, au fost abordate subiecte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre și continuarea implementării proiectelor aliate în regiune agreate la Summit-ul NATO din luna iulie 2018.

”Ministrul Mihai Fifor a adresat mulțumiri SACEUR pentru susținerea fermă a implementării măsurilor decise de aliați în toate cele trei dimensiuni ale tFP – terestră, aeriană și navală. În context, a punctat eforturile României în consolidarea capacității operaționale a Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova, amintind discuțiile care au loc în prezent cu țări aliate în ceea ce privește contribuția cu forțe și afilierea de structuri militare, cel mai recent exemplu fiind dat de Garda Națională din Alabama, care a exprimat intenția afilierii unei companii Sprijin Luptă la brigada de la Craiova.
În ceea ce privește capabilitatea de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est - MNC-SE), ministrul Fifor a exprimat aprecieri pentru evaluările pozitive ale SACEUR cu privire la oferta României și dat asigurări că țara noastră va depune toate eforturile pentru concretizarea acestei inițiative deosebit de importante în ecuația de securitate la Marea Neagră” - au transmis reprezentanții MApN.

Sursa foto: Facebook/Mihai Fifor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii