Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:00 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe returul Ligii I Autorităţile dezbat măsuri de combatere a violenţei pe stadioane

ro

20 Feb, 2015 13:26 599 Marime text
În contextul preocupării Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea și combaterea violenței pe arenele sportive, la nivelul ministerului au fost luate măsurile organizatorice pentru pregătirea începerii returului campionatului național de fotbal, transmite Biroul de presă al MAI.
 
În acest sens, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în această săptămână, la nivelul Jandarmeriei Române a avut loc o întâlnire între conducerea Jandarmeriei Române și reprezentanţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal,  Federaţiei Române de Fotbal, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi ai cluburilor de fotbal.
 
În cadrul întâlnirii s-a prezentat o statistică complexă referitoare la dinamica fenomenului infracţional specific evenimentelor sportive pentru anul 2014, conform căreia numărul faptelor penale asociate evenimentelor cu dimensiune sportivă au fost cu 33% mai puține față de anul 2013. Anul trecut au fost constatate 904 fapte de natură contravențională și au fost dispuse 392 de interdicții de către Jandarmerie și 12 direct de către parchete sau instanțe, ceea ce reprezintă un efort considerabil în direcţia înlăturării stărilor de pericol şi a preîntâmpinării săvârşirii faptelor antisociale pe timpul şi în legătură cu evenimentele sportive.
 
Pentru îmbunătăţirea comunicării şi cooperării dintre cluburi şi instituţiile statului, inspectorul general al Jandarmeriei Române, general maior Mircea Olaru, a propus introducerea conceptului SLO - supporter liaison officer (reprezentant al cluburilor sportive care să se ocupe de relaţionarea cu suporterii), concept recomandat de UEFA şi implementat deja în ţări precum Belgia, Marea Britanie, Germania şi Olanda.

Ti-a placut articolul?

Comentarii