Incendiu la centrala unei locuințe. Salvatorii, la fața locului (galerie foto)
Incendiu la centrala unei locuințe. Salvatorii, la fața locului (galerie foto)
				                   
				                   
				                
							
							 1892
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Secția de pompieri Măcin a fost alarmată în jurul orei 20:50, în urma producerii unui incendiu în orașul Măcin.Un echipaj de 5 subofițeri s-a deplasat la locul intervenției cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă în camera centralei termice a unei locuințe.
„Întrucât incendiul a fost anunțat în timp util, flacările nu au avut timp să se extindă la restul casei. În acest moment, incendiul este lichidat. Intervenția a durat aproximativ 30 de minute. Cauza probabilă producerii incendiului este jar sau scânteie. După ce a fost făcut focul, ușa centralei a fost lăsată deschisă. Incendiul s-a propagat în toată încăperea centralei termice, datorită faptului că înăuntru erau depozitate și alte materiale în afară de cele necesare utilizării centralei (scule electrice, materiale textile)”, transmit reprezentanții ISU Tulcea.
Pentru a evita astfel de situații, în camera centralei termice este interzisă depozitarea altor materiale. Cantitatea de combustibilul solid admis în camera centralei termice trebuie să fie cea utilizată în maxim 24 de ore.
Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					