ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie-Pastorală la Învierea Domnului 2011

† TEODOSIE,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL TOMISULUI,

Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi dreptcredincioşilor creştini, har şi pace
de la Hristos cel înviat, slăvit împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, iar de la noi,
părintească binecuvântare

„Paştele cel mari şi sfinte,
astăzi nouă ne-au răsărit,
că Hristos a Înviat din mormânt."
Hristos a înviat!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Iată a trecut osteneala postului şi a luminat Soarele Hristos începând o nouă Zi: „Ziua pe care a făcut-o Domnul" (Ps. 117, 24). După lacrimile Patimilor căutăm alinarea ochilor noştri printr-o lumină mângâietoare. Este lumina Raiului din care au căzut strămoşii noştri. Căutând spre raza cea neapropiată, am transformat noaptea aceasta în zi, priveghind şi aşteptând răsăritul Învierii, prin care vom fi înnoiţi. Căci Domnul Nostru a preschimbat ziua morţii Sale în zi slăvită, în care să ne bucurăm de Învierea Lui. După noaptea Patimilor, a suferinţei, acum ne veselim de „ziua pe care a făcut-o Domnul". Hristos trebuia să învieze noaptea, deoarece Învierea luminează în întuneric şi alungă moartea. Iată de ce, cu mult înainte, psalmistul spunea: „Tu vei aprinde făclia mea, Doamne, Tu vei lumina întunericul meu" (Ps. 17, 29). Soarele ceresc s-a ascuns, dar lumina Lui nu s-a stins; a răsărit din mormânt şi a strălucit până la cer.
Învierea este prilej de mare bucurie, căci Hristos Dumnezeu este totodată lumină, armonie, mireasmă şi hrană, făcând să se împlinească cuvântul: „Să se veselească inima celor ce caută pe Domnul" (Ps. 104, 3). Şi veselia cea mare a inimii, care caută pe Domnul, este Învierea Lui.

Dreptmăritori creştini,

Am auzit cuvântul psalmistului: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul" (Ps. 117, 24) şi ne întrebăm ce este această zi? O zi puţin obişnuită, care se iveşte, dar nu mai înserează!

Să ne amintim starea de la început a lumii, despre care Sfânta Scriptura zice: „Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu era peste ape. Şi Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Şi a fost lumină. Şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric şi a numit lumina zi, iar întunericul noapte" (Fac. 1, 2-5). Din iubire nesfârşită pentru om, Dumnezeu l-a adus la fiinţă, l-a pus întru lumina Sa, creându-l prin Cuvântul Său ziditor, „prin Care toate s-au făcut" (Ioan 1, 3). Zorii creaţiei omenirii au strălucit în cea de-a şasea zi, prin cel ce a fost făcut „după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu" (Fac. 1, 26).
Dar omul a căzut în păcat, a fost cuprins de întuneric şi a văzut lumina lui Dumnezeu prin venirea în trup a Fiului Său, Care S-a născut din Fecioară pentru a-l restabili pe om în strălucirea cea dintâi, străbătând cu firea noastră omenească toate momentele mântuitoare până la Înviere. El devine Lumina lumii: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul" (Ef. 5, 8). Lumina Zilei Lui a fost îndelung aşteptată şi a strălucit mai apoi în lume prin minunile Sale.
Hristos a fost ridicat pe cruce în ceasul amiezii pentru ca soarele văzut să-şi ascundă razele, neputând suferi strălucirea smereniei Sale. A fost înghiţit de întunericul pământului, răsărind a treia zi cu putere multă. Iar noi, cinstind Învierea Lui, transformăm noaptea aceasta, a Paştilor, în zi de priveghere, de lumină şi de bucurie duhovnicească. Spre desăvârşirea exemplului Său pentru om, ne aşează înainte imaginea ucenicului Toma care zice: „Dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (In. 20, 25). Aceasta este slăbiciunea muritorilor, iar pentru a tămădui credinţa noastră rănită, Începătorul şi Plinitorul credinţei îşi păstrează semnele sfintelor Sale răni, arătându-ni-le şi nouă ca oarecând Apostolului îndoielnic. Pentru noi, El înviază cu semnul cuielor pentru ca adâncul întunecat al sufletului omenesc să primească lumina. Au sosit aşadar zorii zilei, iar Hristos ne spune cu blândeţe, cu răbdare, ca un tămăduitor: „Vino, atinge coasta Mea şi crezi; iar întunericul tău să devină Lumină".
Pierzând lumina comuniunii cu Dumnezeu, omul s-a întunecat, prefăcându-se în noapte. Însuşi Domnul puterilor cereşti, al arhanghelilor cu chip de lumină, S-a îmbrăcat cu trup muritor, din care a ţâşnit lumina în lume: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre oameni" (In. 1, 14). El a primit ca Trupul să-I fie răstignit pe lemn, să pătimească şi să fie pus în mormânt, dar a treia zi a înviat. Cu acest Trup înviat S-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i astfel de Învierea Lui, iar apostolul Toma spus: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!".

Iubiţi fii duhovniceşti,

Învierea Domnului este o viaţă nouă pentru cei ce cred în El. Dar viaţa cea deplină a ajuns la oameni după ce Izvorul vieţii a băut din paharul suferinţei şi al morţii. Hristos S-a jertfit pentru noi ca să avem bucuria vieţii şi a Învierii. De aceea, spune Fericitul Augustin: „Dumnezeu care S-a făcut om pentru ca omul să nu moară". Învierea omului, prin şi pentru Dumnezeu, este cununa minunilor şi piscul iubirii Celui ce este „Lumină din Lumină". Slujba Utreniei din Sâmbăta Mare ne mărturiseşte acest adevăr: „Pe pământ ai venit pe Adam să-l mântui, şi pe acela negăsind, jos Te-ai pogorât şi Tu, Stăpânul meu, până la iad l-ai căutat şi acolo l-ai aflat şi l-ai ridicat".
Biserica întreagă se bucură de Învierea Capului ei şi de trecerea lui Hristos prin moarte la viaţă. Bucuria dumnezeiască este cântată în imne precum: „Paştele lui Dumnezeu cele mântuitoare; Paştele, izbăvire de întristare; Paştile cele curăţitoare". Întreaga creaţie se bucură de Învierea Stăpânului ei, alcătuind un singur trup şi o singură strigare vie. Fie că înalţă rugăciuni de mulţumire, fie că rămâne în tăcere, neputând să laude după cuviinţă Marea Sărbătoare a întregii lumi, toată suflarea laudă pe Domnul.

„Unde-ţi este, iadule, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău?" se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. De acum înainte numirea morţii este schimbată în viaţă, ea devine un somn spre învierea cea de obşte, spre viaţa veşnică. „Curaj, fraţilor - ne îndeamnă Fericitul Augustin, episcop al Hipponei - şi în noi moartea va muri. Ceea ce mai întâi s-a făcut cu Stăpânul, se va face şi întru mădularele Sale; şi în noi moartea va muri" (Predica 233, 5).

Fraţi creştini,

Prin Învierea lui Hristos grija şi amărăciunea durerii păcatului şi a morţii au trecut. De acum dobândim veselia îngerilor, pentru că Cel înviat a stat la masa noastră cea săracă, dăruindu-ne în schimb masa Cerului. Împărţind cu noi durerea, fără de păcat, ne-a liberat de păcat şi de durere. A fost răstignit, a omorât moartea, dar a Înviat, cu viaţa Lui dăruind înnoire vieţii noastre. El a săvârşit cea mai tainică minune, ne-a dăruit moartea Sa drept garanţie a învierii noastre. A rupt lanţurile deznădejdii slobozindu-ne din stricăciune. Drept aceea, putem striga cu bucurie: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând!".
Învierea Mântuitorului este o realitate de netăgăduit, mărturisită „după Scripturi". De ea s-au împărtăşit Apostolii care au văzut răstignirea Lui şi s-au bucurat văzându-L înviat. Împreună cu femeile mironosiţe L-au auzit spunând: „Bucuraţi-vă!" şi „Nu vă temeţi!" (Mt. 28, 9-10). Să ne bucurăm şi noi cei care, deşi nu L-am văzut în trup pe Domnul, suntem părtaşi la trupul Său Tainic, Biserica cea vestitoare a Învierii. Să primim în sufletele noastre cuvintele rostite ucenicilor: „Pace vouă!" ca temelie a unei vieţi curate şi sfinte.
Fără această credinţă suntem săraci şi nu L-am întâlnit pe Domnul, precum ucenicii, în drumul spre Emaus, sau ca femeile mironosiţe înaintea mormântului gol. Pentru a înnoi credinţa în Înviere, să ne întoarcem de la cele rele la cele bune, de la păcat la virtute. Dacă părăsim păcatul mărturisim Învierea lui Hristos şi împlinim în trupul nostru înviat roadele acesteia.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăind pe pământ dobrogean, suntem cu atât mai mult datori să plecăm urechile noastre la glasul Apostolilor ce au propovăduit în ţinutul acesta. Avem bucuria Învierii mai aproape decât orice alt teritoriu românesc pentru că aici, în Sciţia Mică de altădată, înflorita Dobroge de azi, a răsunat de cuvântul binevestitor al celui Întâi chemat, Apostolul Andrei, şi s-a luminat neamul nostru românesc pentru întâia oară. Cel ce a spus odinioară: „Aflat-am pe Mesia", ne îndeamnă şi acum: „Urmaţi Învierii Lui". Cel ce a încreştinat Pontul, aprinzând aici flacăra creştinismului ca taină a înnoirii şi schimbării vieţii celei vechi, ne dăruieşte veşmânt de lumină ţesut din chiar razele mormântului gol. Calea, Adevărul şi Viaţa ne sunt aduse de Apostolii Domnului ai căror paşi încă se mai simt şi ne îndeamnă să îi urmăm ca descendenţi. Dacă ei au văzut pe Răsăritul cel de Sus dăruind lumii „Ziua pe care a făcut-o Domnul" şi noi suntem îndreptăţiţi să nădăjduim harul prin care veşnic să putem mărturisi: Hristos a înviat!
Cântând împreună cu strămoşii noştri care ne-au predat nouă Evanghelia păcii şi a bucuriei, luând de la Apostoli nădejdea cea vie a Împărăţiei, cu siguranţă vom afla bucuria pe care au aflat-o ei şi strălucirea zilei celei neînserate.
Să trăim şi noi împreună cu Hristos, schimbându-ne viaţa, să murim odată cu El îngropând poftele noastre cele rele, să ne răstignim pe crucea lepădării de sine, pentru ca din spatele Crucii să se ivească, luminoase şi calde, razele Învierii. Să nu credem că vom putea fi părtaşi ai luminii necreate fără să urcăm Golgota. Nu vom afla fericirea Raiului pierdut de demult decât dacă vom începe să ne apropiem de Cel ce a murit şi a Înviat pentru noi. Înviind cu Hristos care s-a împărtăşit din moartea noastră, ne facem vrednici de viaţa Lui. Primind viaţa Celui căruia noi i-am adus moartea, ne suim la treapta fraţi după har ai Celui Înviat şi fii ai Părintelui Ceresc.
Fie ca şi Învierea de anul acesta să sporească râvna noastră spre virtute, să golească inima noastră de păcat, precum Hristos a golit pântecele iadului. Aceasta este ziua bucuriei credinţei, a nădejdii celei veşnice şi a dragostei, a iertării şi a împăcării, căci razele Învierii prin acestea strălucesc. Nimeni să nu piardă comoara Celui ce a zis „Bucuraţi-vă!", ca El să rămână cu noi în veci. Să strigăm şi să ne salutăm cu toţii cu bucuria şi biruinţa Domnului, zicând:
Hristos a înviat!

Al vostru Arhipăstor,
de tot binele doritor
şi către Hristos Cel înviat rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI