Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:41 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Coastă Constanţa Braconaj şi evaziune fiscală cu icre de ştiucă

ro

19 Feb, 2015 09:29 1042 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au oprit pentru control, în municipiul Constanţa, un autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în Italia şi condus de cetăţeanul român S.G., în vârstă de 43 ani, domiciliat în judeţul Tulcea.
 
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 20 kilograme de icre din specia ştiucă, ambalată în 28 de borcane şi o găletuşă din plastic, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative.
 
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de icre, evaluată la aproximativ 4.000 de lei, pe care au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
 
Ulterior, poliţiştii de frontieră, coordonaţi de procurorul de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au continuat cercetările şi au efectuat trei percheziţii pe raza judeţului Tulcea, două domiciliare şi una la sediul unei societăţi comerciale, de unde au ridicat suma de 1.200 de euro şi mai multe documente financiar-contabile.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinere şi transport al peştelui, icrelor ori produselor din peşte fără documente legale” şi „omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau veniturilor realizate”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii