Doi polițiști au refuzat 500 de euro mită
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:40 21 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi polițiști au refuzat 500 de euro mită

ro

28 Dec, 2017 20:28 908 Marime text
Astăzi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un tânăr de 31 ani, din Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, după ce a promis în repetate rânduri unor agenți de poliție din cadrul I.P.J. Suceava suma de 500 euro pentru ca aceștia să nu-i întocmească dosar penal.

În fapt, la data de 25.12.2017, tânărul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pentru ca agenţii de poliţie să nu dispună măsurile legale, le-a promis în repetate rânduri suma de 500 euro.

La momentul depistării, bărbatul s-a manifestat violent la adresa agenților de poliție și a refuzat să se legitimeze, sens în care a fost condus la unitatea de poliție, în timpul transportului oferind polițiștilor suma de bani menționată, ofertă care a fost refuzată cu fermitate.

Cei doi agenți de poliție au denunțat imediat fapta la Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Suceava, care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind pusă în mișcare acțiunea penală. În cauză, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Suceava au efectuat acte de urmărire penală în baza delegării procurorului, iar astăzi față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii