IPJ Constanța Un cetățean, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi încercat să mituiască un polițist, după ce ar fi fost prins conducând băut
IPJ Constanța: Un cetățean, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi încercat să mituiască un polițist,
24 Sep, 2025 14:10
ZIUA de Constanta
210
Marime text



Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în baza delegării, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, bărbatul în cauză, în calitate de conducător auto oprit în trafic, i-ar fi oferit unui polițist, în mod direct, suma de 927 de lei, pentru ca acesta din urmă să nu își exercite atribuțiile de serviciu, respectiv constatarea unei posibile infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițistul, din cadrul Serviciului Municipal Siguranță Rutieră, a anunțat imediat organele abilitate, cercetările fiind preluate de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 23 septembrie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Citește și:
La Judecătoria Constanța Un asociat al restaurantului Sofra, trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, ținut în arest preventiv!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii