Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 14 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie. Medgidia în perioada comunistă (galerie foto)

ro

01 Nov, 2021 00:00 1506 Marime text

 
  • Perioada comunistă a reprezentat schimbarea a tot ceea ce era până atunci. O dată instalat sistemul comunist, oamenii au pierdut toate averile și pozițiile sociale și „au câștigat“ locuri de muncă în fabrici și uzine. 

Publicat cu ocazia Centenarului desăvârșirii unității naționale a statului român și împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la România, lucrarea „Medgidia-100 de ani de istorie“ este un album-document ce ilustrează ultimul veac de existență al orașului din inima Dobrogei.
 


Cartea profesorului dr. Adrian Ilie face parte dintr-o serie mai largă de lucrări dedicate orașului natal și este scoasă în format bilingv, în limba română și engleză, având, în plus, argumente introductive traduse în franceză, germană și turcă.
 
Subintitulat „Oameni, locuri, fapte. Trecut și prezent“ volumul adună, în cele 200 de pagini, mărturii despre devenirea  Medgidiei, de la începutul secolului XX și până în zilele noastre, trecând prin perioada interbelică, perioada comunistă și cea postdecembristă.
 
Materialul ilustrativ bogat se poate constitui într-un instrument ştiinţific, dar şi într-o lucrare de popularizare a imaginilor, fotografiilor şi documentelor ce aparţin istoriei dobrogene şi istoriei Medgidiei.
 

Medgidia în perioada comunistă 

 
„Odată cu instaurarea regimului comunist în România în 1948, se va trece la o altă orânduire social. Proprietatea privată se va desfiinţa, iar proprietarii vor fi obligaţi să renunţe la acumulările de capital şi investiţiile pe care le aveau.

în acel an locuiau în Medgidia 6916 locuitori, iar la finalul lucrărilor Canalului Dunăre - Marea Neagră în 1953, se înregistrau 8681 locuitori. Densitatea populaţiei era de 90,32 loc/kmp.

În anul 1956 se înregistrau 17943 locuitori, acest spor migratoriu datorându-se lucrărilor la acest obiectiv îndrăzneţ, precum şi noilor investiţii după model sovietic.

Creşterea populaţiei va duce la înregistrarea a 40.281 de locuitori, în anul 1977, Medgidia înscriindu-se în categoria oraşelor mijlocii ca număr de locuitori, poziţie care se va menţine şi în anii următori, potrivit prognozelor demografice. După anul 1894 şi până în anul 1948, populaţia oraşului a crescut de 2,8 ori. Creşterea neînsemnată a populaţiei Medgidiei de la an la an se datorează slabei dezvoltări a funcţiei sale industriale din perioada la care ne referim.

După 1948 până în 1988 se înregistrează o creştere a populaţiei de şapte ori, dovedind practic o populare masivă în circa patru decenii. După preluarea puterii politice de către comunişti, situaţia foştilor industriaşi şi proprietari agricoli s-a înrăutăţit, având de suportat presiunile venite din partea noilor autorităţi.

Se hotăra mutarea oborului de vite la marginea oraşului, transportul produselor din carne, cu căruța zincată de la abator la hală, în condiţii de igienă, deschiderea a două restaurante, la gară şi în centul oraşului, în piaţă, unificarea celor două fabrici de sifoane, ce se aflau în proprietatea industriaşilor din perioada interbelică, Hillerin şi Petricu şi naţionalizarea unei mori.

Mica industrie lua avânt şi prin înfiinţarea cooperativei „Muncitorul“, ce producea încălţăminte, având 33 de membri, ce subscriau la înfiinţarea din martie 1949, cu 1000 lei capital fiecare. Lucrau 12 ucenici, coordonaţi de tehnicianul Vasile Sârbu. Cooperativa a evoluat de la o singură încăpere în care-şi desfăşura activitatea, la cinci încăperi. Un muncitor ajungea să primească un salariu de 20.000 lei/lună, ca urmare a vânzării produselor obţinute. O parte însemnată a acestei producţii era destinată lucrătorilor de la Canal.“
 
 
Sursa foto: „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie

Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie. Medgidia în perioada interbelică (galerie foto)
 
#DobrogeaDigitală „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie. Medgidia la începutul secolului al XX-lea (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii