Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Cu ce amendă s-a ales un bărbat care a refuzat să se legitimeze după ce a traversat prin loc nepermis

ro

10 Apr, 2019 19:31 1811 Marime text
În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 16.30, un bărbat în vârstă de 37 de ani a traversat bulevardul 1 Decembrie 1918 prin loc nepermis, încălcând astfel normele rutiere care reglementează circulația pietonilor pe drumurile publice.

Bărbatul în cauză a fost observat de membrii unui echipaj mixt poliție rutieră - ordine publică, care i-au solicitat să se legitimeze, punându-i în vedere că  urmează a fi sancționat contravențional pentru abaterea rutieră.

Acesta a refuzat să se legitimeze în fața  polițiștilor, devenind agitat, și a încercat să fugă în momentul în care era condus la autospeciala Poliției.

Conform procedurilor, în situația în care unei persoane nu i se poate stabili identitatea, ea este condusă la cel mai apropiat sediu de Poliție pentru acest lucru.

Întrucât bărbatul a devenit recalcitrant și activ fizic, a fost imobilizat de către cei doi polițiști, în sprijinul cărora a sosit și un alt echipaj de poliție.

Intervenția polițiștilor a determinat calmarea persoanei respective, bărbatul colaborând în stabilirea identității sale.

Pentru abaterile săvârșite, respectiv încălcarea normelor rutiere și refuzul inițial de legitimare, persoana în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 790 lei.  

„Recomandăm tuturor cetățenilor să colaboreze cu polițiștii în cazul solicitărilor de legitimare sau dispunerii de măsuri polițienești, pentru a evita situații precum cele observate în materialul video sus-menționat”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii