Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:26 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetat de poliţiştii SPTM pentru evaziune fiscală

ro

16 Oct, 2014 10:41 2176 Marime text
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, sub directa  coordonare  a  procurorului din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, au definitivat astăzi cercetările într-un dosar penal privind pe Serghei P., de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii deevaziune fiscală.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 25.07.2010, a înfiinţat o societate comercială şi s-a  sustras de la efectuarea  verificărilor  financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social al firmei. De asemenea, bărbatul, în  perioada  iunie  2010 - mai  2014, a  desfăşurat lucrări de comerţ şi prestări de servicii, pe care nu le-a evidenţiat în actele contabile,  în  scopul  sustragerii  de la  plata  taxelor  şi  impozitelor  datorate bugetului  de  stat,  inspectori  antifraudă  detaşaţi  la  Parchet,  estimând  un prejudiciu adus de 48.000 lei.

Persoana în cauză a fost trimisă în judecată în baza rechizitorului emis deprocurorul de caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii