Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:11 21 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce sfânt sărbătoresc creştin ortodocşii astăzi

ro

27 Nov, 2014 09:09 1109 Marime text
În calendarul creştin ortodox este pomenit astăzi Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul.
 
Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a fost un mare dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea împăratului creştin Arcadie (395-408). A făcut parte dintr-o familie cu strămoşi creştini, s-a căsătorit cu o femeie creştină şi a fost iubit de regele său, împăratul perşilor. Dar înşelându-se cu toate binefacerile şi cinstirile regelui, când a pornit acesta război împotriva creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor. Mama şi soţia lui s-au îndepărtat de el, arătându-i, prin scrisori, greul păcat pe care-l săvârşeşte, că a ales mai mult dragostea împăratului decât dragostea lui Hristos şi că a ales osânda ruşinii veşnice pentru o slavă trecătoare. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfântul Iacob s-a depărtat de păgânism şi şi-a plâns păcatul. Deci, venind înaintea împăratului, şi-a mărturisit credinţa în Hristos. Împăratul, mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheietură a trupului, una câte una. Astfel, Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a pătimit moarte martirică.
 
Tot în această zi, sunt pomeniţi:
- Sfântul Cuvios Pinufrie;
- Sfântul Cuvios Natanail de la Nitria;
- Sfântul Moise din Palestina.

Mâine, 28 noiembrie, este pomenit Sfântul Mucenic Ştefan cel Nou.

Sursa foto: crestinortodox.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii