Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:23 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se arată în motivarea în dosarul condamnării lui Liviu Dragnea

ro

14 Sep, 2018 21:58 462 Marime text
Magistraţii ÎCCJ au făcut publică motivarea în dosarul condamnării lui Liviu Dragnea, transmite Antena3.ro. 
 
Potrivit ÎCCJ, Liviu Dragnea s-a folosit de influență și putere în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
 

„Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenție, folosindu-se de influență, autoritatea și puterea conferită de funcțiile deținute – președinte atât al organizației județene a P.S.D. Teleorman, cât și al Consiliului Județean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu”.

 

„În reușita demersului său infracțional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea față de inculpata Alesu Floarea”, se mai arată în motivare.

 

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

 
Dragnea a fost achitat pentru infracțiunea de fals intelectual.
 
Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii