Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autocar care transporta copii implicat într-un grav accident rutier. Sunt mai multe victime

ro

02 Jun, 2019 21:25 1134 Marime text
Un autocar în care se aflau 25 de copii şi patru adulţi a fost implicat, duminică seara, într-un accident pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud, incidentul fiind provocat de un şofer care consumase alcool, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean citate de Agerpres.ro

Poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism, un bărbat de 50 ani din Josenii Bârgăului, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum secundar, moment în care a fost acroşat de un autocar care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, patru copii din autocar au suferit excoriaţii şi un altul a suferit un atac de panică.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor ale SMURD şi o ambulanţă, pentru a acorda sprijin răniţilor.

Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/l în aerul pur expirat.

La volanul autocarului se afla un bărbat de 35 ani din judeţul Botoşani, în cazul căruia rezultatul alcooltestului a fost negativ.

Traficul rutier pe DN 17 nu a fost afectat şi, din primele date, autocarul nu a suferit avarii serioase, astfel că îşi poate continua drumul.

În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii