Intervenție de urgență în Bicaz Chei! Un bărbat de 40 de ani a căzut într-o prăpastie
Intervenție de urgență în Bicaz Chei! Un bărbat de 40 de ani a căzut într-o prăpastie
185
Marime text

Prin apel la 112, în jurul orei 16:00, a fost anunțat faptul că o persoană a căzut într-o prapastie (în zona Belvedere, pod suspendat) din comuna Bicaz Chei.
La sosirea salvatorilor, bărbatul a fost localizat într-o prăpastie, la o diferență de nivel de aproximativ 25 m față de traseul turistic. Cu ajutorul echipamentelor specifice, forțele de intervenție au acționat pentru scoaterea victimei din mediul ostil.La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD TIM), Salvamont și IPJ- transmite ISU Neamț.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani, cu multiple traumatisme la nivelul întregului corp, conștient, a fost predat echipajului SMURD TIM care l-a transportat la UPU a Spitalului Județean Piatra-Neamț- a mai punctat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


