Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Depistați de jandarmii constănțeni Au furat dintr-un autoturism în zona plajei Modern

ro

30 Jul, 2015 12:03 2139 Marime text
 
Un echipaj de jandarmerie, aflat în misiune în zona plajei Modern, a fost direcţionat spre parcarea adiacentă, în urma unei sesizări facute prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, ieri, în jurul orei 12.30, cu privire la sustragerea unui telefon mobil.

Jandarmii s-au deplasat cu operativitate spre locul indicat, iar în urma căutărilor efectuate în zonă au fost identificaţi pe strada Marcus Aurelius, I.M. în vârstă de 16 ani şi Ţ.O.C. în vârstă de 18 ani, din Constanţa, care aveau asupra lor telefonul mobil reclamat ca fiind sustras.

Cei doi au recunoscut faptul că au sustras telefonul dintr-un autoturism aflat în parcarea amenajată lângă plaja Modern, după ce au forţat butucul portierei.

Prejudiciul a fost recuperat, iar făptuitorii au fost predaţi lucrătorilor Secţiei 3 Poliţie Constanţa. Faţă de aceştia poliţiştii au luat măsura  reţinerii pe o durată de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii