Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociatia Romana pentru Energie Eoliana Factura la energie va creste anul viitor cu 4,7%, ca urmare a sprijinirii energiilor regenerabile

ro

02 Oct, 2011 18:06 1417 Marime text
Consumatorii de electricitate vor plati in acest an cu 1,12% mai mult, ca urmare a aplicarii legislatiei de sprijinire a energiilor regenerabile, iar in 2012 factura va creste cu 4,76%, potrivit datelor Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana. "La o pondere estimata de circa 4% a productiei de energie eoliana pentru 2012, AREE a calculat o influenta la pretul energiei electrice de 4,76%, ceea ce va duce la o crestere a inflatiei de 0,23%", a anuntat Asociatia, la solicitarea Mediafax.

Legislatia sprijina proiectele in energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, care permite investitorilor recuperarea investitiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrica produsa din surse regenerabile si livrate consumatorilor.

Astfel, un investitor obtine bani atat din vanzarea energiei, cat si din certificatele verzi pe care le tranzactioneaza pe piata, intrucat furnizorii de electricitate sunt obligati sa le cumpere in cote anuale stabilite de ANRE.

Pentru 2011, sprijinirea energiilor regenerabile va avea un impact de 0,05% in inflatie, potrivit AREE.

La sfarsitul anului trecut, in Romania erau instalate unitati eoliene de productie a electricitatii de 462 MW. Capacitatea instalata de productie a energiei eoliene ar putea ajunge la sfarsitul anului la 1.000 MW si s-ar putea dubla anul viitor, permitand alimentarea cu electricitate a peste 7,7 milioane de consumatori. AREE mai arata ca pana acum companiile membre ale asociatiei au investit in Romania peste un miliard de euro si au creat aproximativ 2.000 locuri de munca.

Potentialul Romaniei in domeniul energiei eoliene este de 14.000 MW instalati, aproape cat intreaga capacitate existenta in toate tipurile de unitati de productie a energiei.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeiul Energiei (ANRE) a anuntat in 2010 ca influenta surselor regenerabile in pretul final al energiei a crescut constant in ultimii ani, de la doi bani pe MWh in 2005 la 1,21 lei in 2009 si 2,85 lei anul trecut. ANRE estima atunci pentru 2011 ca influenta in pret va fi intre 7 lei si 14 lei pe MWh, in functie de numarul de certificate verzi acordate pentru productia de energiei din surse regenerabile.

Sursa: Economie.hotnews.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii