Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antena 3 a filmat momentul în care şi-a dat foc preotul de la Constanţa

ro

25 Nov, 2018 11:58 2128 Marime text

Preotul George Ciulei a recurs la un gest extrem, scrie antena3.ro.

Acesta și-a dat foc, în semn de protest.

Motivul pentru care preotul Ciulei și-a dat foc în fața Catedralei: „Sunt împotriva corupției din Biserica Ortodoxă”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a făcut primele declarații după ce un preot și-a dat foc în fața Catedralei Mântuirii Neamului.

„Vă mărturisesc că eu fiind aici nu am cunoștință de cazul menționat. Eu înclin să cred că nu e vorba de un preot real. Dacă e vorba de un preot caterisit, a comis ceva care i-a adus caterisirea, iar incidentul de astăzi, dacă e real, în descalifică pe cel care l-a comis. Asta înseamnă a protesta împotriva eroilor. E regretabil”, a declarat Vasile Bănescu, în direct, la Antena 3.


După 12 ani de preoţie, George Ciulei a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti. Totul a început după ce bărbatul a fost implicat într-un straniu accident de circulaţie în anul 2015.

Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.

Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă.

„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.


Sursa foto: România TV

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii