Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANT Primele vouchere de vacanță au fost semnate

ro

29 Oct, 2015 16:44 2352 Marime text
Primele contracte pentru vouchere de vacanță au fost semnate, a declarat, astăzi, noul președinte al Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea.
 
„Sunt bucuroasă să vă aduc «fierbinți» primele contracte pe vouchere de vacanță, atât semnate de angajator cu emitentul, cât și între hotelieri și emitenți. În premieră, vrem să vă arătăm și primele tichete. Au fost probleme legate de hârtie, de suport, de modul în care vor fi folosite, probleme legate de procentul pe care trebuia să îl alocăm emitenților, având în vedere că au de acoperit producția, cheltuielile și diseminarea, mai sunt încă discuții, dar au luat ființă (tichetele — n.r.). Există lege, există norme, există contracte. Mesajul din partea emitenților este că așteaptă contractorii și pe cei care doresc să se folosească de voucherele de vacanță în beneficiul țării și al industriei să îi caute și să semneze contracte. Iar pentru noi, este o mare bucurie că am bifat una dintre problemele care erau absolut prioritare pe agenda 2016", a afirmat șeful ANT, potrivit Agerpres, într-o conferință de presă.
 
Legea voucherelor de vacanță a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 1 iulie 2015. Legea prevede că atât salariații din mediul privat, cât și cei din sectorul bugetar, pot primi vouchere de vacanță în limita a șase salarii minim brute, care vor putea fi folosite doar în turismul românesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii