Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 17 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarația unui locatar din blocul afectat de explozie în București. Cine ar fi rupt sigiliul pus de Distrigaz?

ro

17 Oct, 2025 20:46 1019 Marime text
Sursa foto: ISU B IF



Un locatar al blocului din Rahova, în care a avut loc explozia devastatoare de vineri dimineață, susține că o firmă recomandată chiar de Distrigaz ar fi rupt sigiliul pus cu o zi înainte pe robinetul de gaze și ar fi redeschis alimentarea, fără să verifice instalațiile din apartamente. La scurt timp după aceea, imobilul a sărit în aer.

Unul dintre locatarii afectați de tragedie, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că joi dimineață, locatarii au simțit un miros puternic de gaze pe casa scării și au anunțat imediat Distrigaz. O echipă a venit, a constatat scurgerea, a închis alimentarea și a sigilat robinetul principal, relatează știripesurse.ro.

„La ora 7:00 m-a sunat administratora să cobor că miroase a gaze. Am coborât și am decis împreună să oprim gazul din spate, că aveam manetele. Cei de la Distrigaz au venit, au închis gazul și au pus sigiliul. Apoi ne-au spus că, dacă vrem să ne dea drumul, trebuie să sunăm la o firmă autorizată de ei”, a povestit bărbatul.

Firma ar fi cerut 1.500 de lei pentru a „da drumul la gaz”

Potrivit bărbatului, joi seara, în jurul orei 17:00, la fața locului au venit doi reprezentanți ai firmei respective.

„Gazul a fost închis de Distrigaz, care a și pus sigiliul. Am sunat la firma aceea recomandată de ei, iar omul de acolo ne-a spus că ne costă 2.700 de lei să verifice toate apartamentele și să dea drumul la gaz. Seara, pe la ora 5, au venit. Au rupt sigiliul, au dat drumul la gaz și au zis că trebuie să plătim 1.500 de lei ca să-l lase deschis până a doua zi iar a doua zi să semnăm un contract, care ar fi costat 500 de lei pentru fiecare apartament, pentru montarea senzorilor de gaze.. Am întrebat de ce, că trebuiau să verifice întâi apartamentele. 'Nu e posibil așa ceva! Nu dăm 1.500 de lei doar ca să deschideți un robinet. Trebuie să verificați întâi instalația, să nu sărim în aer!' Ne-au spus că vin mâine să facă verificările și să monteze senzori, dar să le plătim acum. N-am fost de acord. Atunci au închis robinetul, au lăsat sigiliul rupt și au plecat”, a declarat locatarul.


„Toată noaptea s-a simțit un miros foarte puternic de gaze. Dimineață am sunat din nou la Distrigaz și am făcut o nouă sesizare. N-am mai apucat însă să fac nimic. Eram la 20 de metri de bloc când a sărit în aer. În casă era băiatul meu. Am vorbit cu el la telefon, l-am calmat și i-am spus să urce pe acoperiș și să treacă pe blocul celălalt. Doar Dumnezeu ne-a salvat”, a spus locatarul, vizibil emoționat.


Citește și
Nicușor Dan - „Explozia de pe Calea Rahovei este o tragedie cutremurătoare care nu trebuia să se întâmple”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii