Angela Merkel i-a transmis o “rugăminte” lui Putin. Despre ce este vorba
Angela Merkel i-a transmis o “rugăminte” lui Putin. Despre ce este vorba
25 Jan, 2015 23:46
ZIUA de Constanta
1321
Marime text
1321
Marime text
Cancelarul german, Angela Merkel, i-a adresat duminică președintelui rus, Vladimir Putin, rugămintea de "a face presiuni asupra separatiștilor" din estul Ucrainei, la o zi după intensele bombardamente de la Mariupol, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de AFP, notează Agerpres.Pe de altă parte, șefa cabinetului de la Berlin i-a telefonat președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, pentru a-i prezenta condoleanțe, după ce 30 de civili au fost uciși și peste 90 răniți sâmbătă la Mariupol (est), în cursul bombardamentelor atribuite separatiștilor.
Angela Merkel ca afirmat că aceste tiruri reprezintă o "încălcare clară și nejustificată a armistițiului", reamintind întâlnirea care a avut loc miercuri seară la Berlin între miniștrii de externe german, francez, ucrainean și rus.
Tags: Vladimir Putin, Angela Merkel
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


