Fostul cancelar Angela Merkel, apel la cetățeni, cu o săptămână înaintea alegerilor din landul german Saxonia-Anhalt
Fostul cancelar Angela Merkel, apel la cetățeni, cu o săptămână înaintea alegerilor din landul german Saxonia-Anhalt
152
Marime text
Cu o săptămână înainte de alegerile din landul german Saxonia-Anhalt, fostul cancelar Angela Merkel a făcut apel la cetățeni să apere democrația, relatează dpa citat de Agerpres.ro
''Cred că acum, încă o dată - lucru pe care nu a trebuit să-l facem de multe decenii -, trebuie să luptăm cu adevărat pentru această democrație, pur și simplu să o apărăm, să fim puțin curajoși, să ne ținem de cuvânt și să spunem că acesta este un mod minunat de a trăi'', a declarat Merkel sâmbătă la un eveniment organizat la Berlin.
Ea a subliniat că majoritatea oamenilor nu votează cu Alternativa pentru Germania (AfD), o formațiune de extremă dreapta.
Merkel a menționat că acest partid este foarte puternic în landurile din fosta Germanie de Est, dar a devenit puternic și în fosta Germanie de Vest. ''A ajuns un fenomen pangerman'', a spus Merkel. De exemplu, partidul a obținut câștiguri și la alegerile din landurile Baden-Wurttemberg și Renania-Palatinat.
În ceea ce privește campania electorală din Saxonia-Anhalt, Merkel a spus că AfD a reușit, într-o oarecare măsură, să ''domine toate discuțiile noastre de dimineață până seară''. Aceasta a însemnat că alegătorii nu mai știu ce vor de fapt celelalte partide, a adăugat ea.
Un nou parlament de land va fi ales în Saxonia-Anhalt pe 6 septembrie. AfD este mult în frunte în sondajele pentru alegerile de land.
Agerpres.ro
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


