Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angela Merkel consideră „inacceptabilă“ procedura de destituire a preşedintelui Băsescu pentru că violează principiile statului de drept

ro

09 Jul, 2012 19:29 1106 Marime text
Germania a calificat luni drept "inacceptabila" procedura  de destituire a presedintelui roman Traian Basescu, apreciind ca au fost violate principiile statului de drept, relateaza AFP.
"Demersurile guvernului roman al premierului (Victor) Ponta si procedura de destituire a presedintelui (Traian) Basescu sunt inacceptabile", a declarat purtatorul de cuvant al guvernului, Steffen Seibert.
Seibert a precizat ulterior, intr-un comunicat, ca Angela Merkel i-a telefonat omologului sau roman si i-a "confirmat ingrijorarile guvernului".
Valorile comune ale Uniunii Europene se aplica si Romaniei, a subliniat acesta.
"Cancelarul considera inacceptabil ca principiile de baza ale statului de drept sa fie incalcate intr-o tara membra a Uniunii Europene", potrivit comunicatului, care nu face alte precizari.
Saptamana trecuta, in doar patru zile, in Romania au fost schimbate atributiile Curtii Constitutionale, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbati rapid si controversat presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, a fost depusa si citita cererea de suspendare a sefului statului si a fost modificata Legea referendumului, astfel incat presedintele poate fi demis de 50% plus unu din numarul celor care vin la vot.
Traian Basescu a fost suspendat din functia de presedinte, vineri seara, de Parlament, cu 256 de voturi "pentru". El a atacat decizia la CC, mentionand ca face acest lucru pentru a epuiza si ultima cale de atac.
Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12748063-angela-merkel-considera-inacceptabila-incalcarea-statului-drept-romania.htm

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii