ANPC a recuperat 606.000 de euro pentru consumatori în primele 10 luni din 2026. Transporturile generează cele mai multe reclamații
ANPC a recuperat 606.000 de euro pentru consumatori în primele 10 luni din 2026. Transporturile generează cele
102
Marime text
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) - direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) - a recuperat pentru consumatori 606.000 euro, în primele 10 luni al anului 2026, cu 90% mai mult față de perioada similară a anului trecut.Potrivit ANPC, în această perioadă, ECC Romania a instrumentat circa 9.300 de solicitări sosite de la consumatori români și peste 300 de solicitări de la consumatori din alte state membre UE, inclusiv din Norvegia, Islanda și Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reședință ale consumatorilor, ceea ce reprezintă o creștere cu 67% față de aceeași perioadă a anului 2025.
Structura reclamațiilor primite a cuprins 5 domenii principale:
• 28.7% transporturi (transport aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto)
• 19.1% îmbrăcăminte și încălțăminte
• 17.4% diverse produse și servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii)
• 13.6% mobilier, echipament pentru gospodărie și întreținere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă)
• 8.6% recreație și cultură (spectacole, electronice, echipamente pentru sport, animale de companie, cărți și reviste etc.)
Față de primele 10 luni ale lui 2025, ponderea solicitărilor s-a schimbat, înregistrându-se, o scădere ușoară a numărului de reclamații legate de serviciile de transport aerian (anulări sau întârzieri ale zborurilor), care se mențin lider al clasamentului domeniilor care generează plângeri ale consumatorilor, a mai precizat ANPC.
A crescut, în schimb, numărul solicitărilor legate de achiziția de îmbrăcăminte și încălțăminte, de diverse produse și servicii și la cele referitoare la mobilier, casă și grădină.
Și, nu în ultimul rând, categoria de servicii HORECA a fost surclasată de cea referitoare la recreație și cultură, aceasta din urmă intrând, ca pondere, în clasamentul primelor 5 domenii în care au fost primite reclamații.
Centrele oferă informații, consiliere și asistență gratuite și personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacțiile transfrontaliere efectuate într-o altă țară din cadrul Rețelei. Prin activitatea sa, ECC Romania întărește rolul ANPC în apărarea drepturilor consumatorilor și contribuie direct la creșterea gradului de protecție a consumatorilor din România și din întreaga Uniune Europeană.Reamintim că Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) poate soluționa doar solicitările care au caracter transfrontalier - de la consumatori români împotriva unor comercianți din alte state membre ale UE, plus Norvegia și Islanda sau de la consumatori din alte state membre ale UE, plus Norvegia, Islanda și Marea Britanie, împotriva unor comercianți din România. ECC Romania face parte din Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia-a mai transmis sursa citată.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


