Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni de prevenție ale Poliției Locale. Ce riscă constănțenii care nu păstrează curățenia (galerie foto)

ro

25 Sep, 2017 22:21 2685 Marime text
În după amiaza zilei de azi, polițiștii locali împreună cu studenții Universității Ovidius din Constanța și lucrători ai Serviciului Gestionare Spații Verzi, au împărțit pliante cu scopul de a preveni aruncarea gunoaielor în locurile publice.

Astfel, în intervalul orar 16.00-20.00, echipe mixte de reprezentanți ai Poliției Locale Constanța, studenți de la Universitatea Ovidius, Facultatea de drept și Știinte administrative-specializarea Poliție locală și lucrători din cadrul Serviciului Gestionare Spații Verzi au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale privind curațenia în parcuri.

Polițiștii locali au împărțit materiale informative care atenționează că aruncarea unui rest de țigară, a unui hârtii, a cojilor de semințe ori a ambalajelor le poate aduce amenzi cuprinse între 400-800 de lei dacă aceștia nu regretă fapta și nu fac curațenie în locul unde s-a săvârșit fapta antisocială.

Sancțiuni pecuniare riscă și cei care vor plimba animalele de companie fără a deține materiale care să permită strângerea și ridicarea dejecțiilor lăsate de patrupede.

Astăzi, în parcul Tomis 2, a fost sancționată contravențional, cu avertisment, o persoană care a fost surprinsă aruncând pe spațiul verde hârtii. Există însă și exemple pozitive. Câțiva tineri au fost surprinși aruncând la gunoi resturile de țigară după ce au fumat.

Sursă foto: Poliția Locală
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gicu 26 Sep, 2017 00:39 Numai in parcuri? Polițiștii locali sa treaca inopinat pe str.banu mihalcea intre chiliei si maramures si vor gasi hartii,ambalaje ,coji de seminte, aruncate pe strada!Iar la intersectia maramures cu ion ratiu vor gasi mormane de gunoi aruncate din tomberoane de cei care locuiesc inghesuiti in 2camere cam 10-15 persoane. Si care ,nu au unde sa puna atata gunoi pentru o saptamana!