Accident rutier la Medgidia. Femeie lovită de o mașină pe marcajul pietonal. Șoferul a plecat de la locul accidentului
Accident rutier la Medgidia. Femeie lovită de o mașină pe marcajul pietonal. Șoferul a plecat de la locul accidentului
19 Dec, 2018 09:21
ZIUA de Constanta
1177
Marime text



Potrivit IPJ Constanța, la data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 9.30, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Medgidia, a condus un autoturism pe strada Mărgăritarului din Medgidia, unde a surprins și accidentat ușor o femeie, în vârstă de 54 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc marcat și permis.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat singură la spitalul din Medgidia pentru consult de specialitate.
Conducătorul auto a fost identificat și testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.”Polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” - au mai transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În fața polițiștilor, bărbatul a motivat părăsirea locului accidentului prin faptul că victima nu acuza dureri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii