În Japonia, manechinele din magazine sunt înlocuite de androizi (video)
În Japonia, manechinele din magazine sunt înlocuite de androizi (video)
				                   
				                   
				                
							
							 2265
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
Persoanele care vizitează celebra zonă 
Shinjuku din Tokyo, capitala Japoniei, vor avea o surpriză dacă vor 
trece prin dreptul magazinului Takashimaya. Până de Ziua 
Îndrăgostiţilor, manechinele care se găseau în vitrina magazinului au 
fost înlocuite de un android ce seamănă foarte bine cu o femeie tânără.			
Intitulat Geminoid-F, androidul este cea mai nouă creaţie a profesorului Hiroshi Ishiguro, celebru în întreaga lume pentru roboţii umanoizi pe care i-a conceput. Geminoid-F este programat cu 65 de acţiuni şi poate simula un număr de emoţii, interacţionând în mod limitat cu publicul. Spre exemplu, dacă cumpărătorii îi vor zâmbi, androidul le va răspunde la rândul său cu un zâmbet.
Profesorul Ishiguro a explicat de ce magazinul a optat pentru folosirea unui android: "Pe un manechin, hainele nu pot fi evidenţiate la fel de bine ca atunci când sunt purtate de un fotomodel. Pentru că nu este posibil ca un model să petreacă o zi întreagă într-o vitrină, credem că androizii reprezintă cea mai bună variantă pentru a expune hainele care sunt puse în vânzare".
Iată cum arată Geminoid-F:
Sursa: Descopera.roUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					