Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:44 13 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări importante ale CFR Călători! Cadrele didactice care însoțesc elevii în excursii nu beneficiază de gratuitate la călătoria cu trenul

ro

13 Oct, 2026 20:55 223 Marime text
CFR Călători face câteva precizări în contextul pregătirilor din cadrul programelor Școala Altfel sau Săptămâna Verde din acest an școlar. Astfel, potrivit art. 83 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, gratuitatea se acordă exclusiv elevilor la transportul feroviar, la toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar.

De asemenea, conform CFR Călători cadrele didactice care îi însoțesc NU beneficiază de această facilitate.

Astfel, prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, Art. 83, alin. (1) sunt: „Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117 alin. (10) lit. r) pct. (iv), beneficiază de gratuitate, în condiţiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar, în scopul asigurării dreptului la educaţie, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern iniţiate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.” - tranmsite CFR Călători

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
                   
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii