Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:02 13 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic CFR angajează arhivar. Iată ce condiții trebuie îndeplinite

ro

13 Oct, 2026 10:06 180 Marime text


În conformitate cu prevederile HG nr.1336/2022 - pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Spitalul Clinic CF Constanţa scoate la concurs: 1 post arhivar - în cadrul Serviciului RUNOS - compartiment arhivă.
 
Condiţii generale de participare la concurs:
 
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor apartinând Spaţiului Economic European şi domiciliul in România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitatile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, dupa caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru savârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedica înfaptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
 
Condiţii specifice de participare:

 
- Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat.
- Certificat de calificare profesionala in specializarea arhivar.
- vechime în muncă minim 6 luni.
 
Dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele acte:
 
a) formular de înscriere la concurs, conform Anexa nr.1;
b) declaraţie de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679, conform Anexa nr.2

c) act de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate - copie;
d) certificat de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz - copie;
e) certificat de naştere - copie;
f) documente care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializari, precum şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului - copie;
g) carnetul de muncă, adeverinţele eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea - copie;
h) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar (Documentul poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de unitate) - original;
i) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului (Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului Sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii) - original;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane - original;
k) curriculum vitae, model comun european;
l) livret militar, acolo unde este cazul - copie;
m) chitanţă plată taxă concurs - original;
n) actele vor fi îndosariate într-un dosar cu şină în ordinea enumerată în anunţ.
 
Taxa de înscriere: arhivar - 50 lei
 
Bibliografia se află afişată la sediul unităţi și pe site-ul Spitalului Clinic CF Constanța (www.spitalcfconstanta.ro) se găsesc atât bibliografia, cât şi fişele de post.
 
Concursul se va desfăşura la sediul unităţii, astfel:
 
Dosarele de concurs se depun până la data de 27.10.2026, ora 14:00.
 
Selecția dosarelor va avea loc în data de 28.10.2026, iar rezultatele selecției dosarelor vor fi afișate în data de 29.10.2026, ora 10:00.
 
Contestațiile la rezultatele selecției dosarelor se pot depune până la data de 30.10.2026, ora 10:00. Soluționarea contestațiilor va avea loc în data de 30.10.2026, ora 13:00, iar rezultatele contestațiilor vor fi comunicate în data de 02.11.2026, ora 10:00.
 
Proba scrisă se va desfășura în data de 03.11.2026, ora 09:00, iar rezultatele acesteia vor fi afișate în aceeași zi, la ora 14:00.
 
Contestațiile la rezultatele probei scrise se pot depune până la data de 04.11.2026, ora 14:00. Soluționarea contestațiilor va avea loc în data de 04.11.2026, ora 16:30, iar rezultatele acestora vor fi afișate în aceeași zi, la ora 17:00.
 
Proba practică/interviul se va desfășura în data de 05.11.2026, ora 09:00, iar rezultatele probei vor fi afișate în aceeași zi, la ora 14:00.
 
Contestațiile la rezultatele probei practice/interviului se pot depune până la data de 06.11.2026, ora 14:00. Soluționarea contestațiilor va avea loc în aceeași zi, la ora 14:00.
 
Rezultatele contestațiilor la proba practică/interviu vor fi afișate în data de 09.11.2026, ora 14:00, iar rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în aceeași zi, la ora 15:00.
 
Cererea tip de participare la concurs „Formular de înscriere la concurs” - Anexa nr. 1, Declaraţia de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 - Anexa nr.2 si Documentele necesare înscrierii la concurs - Anexa nr. 3 se ridică de la Serviciul Resurse Umane.
 
Dosarele de participare la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane  unităţii.
         
Concursul pentru ocuparea postului vacant consta în 2 probe:
 
- probă scrisă;
- probă practică/interviu.
 
Dosarele depuse şi respinse, precum şi dosarele candidaţilor respinşi la probele de concurs se vor ridica de la Registratura unităţii, în termen de 30 zile de la data afişării rezultatelor finale.
 
 
 
Citește și:
Direcția generală de asistență socială Constanța recrutează personal. Un post vacant este scos la concurs

Ti-a placut articolul?

Comentarii