Moare printul? Ce lasa in urma si ce cai deschide

În ultimele săptămâni trei ziare au anunţat că renunţă la ediţiile tipărite şi rămân cu cele online. Pentru unii e doar un semn că Sorin Ovidiu Vântu, aparent proprietarul lor, a pariat greşit la alegeri. Pentru alţii poate fi un indiciu că povestea printului în România e din ce în ce mai tristă, în ton cu declinul mondial al presei tipărite. Fiindcă nu ne plac pronosticurile de înmormântare, să vedem doar cum s-a ajuns la ele.

În toată lumea se vorbeşte despre moartea print media, iar cuvântul cheie e „salvarea". Trusturile mari vor să-şi salveze afacerile, iar unii cititori, probabil mai nostalgici, ar vrea să-şi răsfoiască în continuare, dimineaţă de dimineaţă, ziarul favorit la cafea.

La noi, printul moare acolo unde nu mai sunt bani şi nici vreo speranţă de acces la bani. Cotidianul şi-a încetat apariţia în decembrie 2009. Un ziar istoric, lansat într-un 10 mai din anii 90 (Ziua Monarhiei) de unul dintre puţinii gentlemen-i din politica românească, Ion Raţiu. Dacă e să ne luăm după Registrul Comerţului, printre acţionarii companiilor care controlau Cotidianul înaintea decesului publicaţiei se afla, în afara lui Sorin Ovidiu Vântu (majoritar) şi o companie offshore aparţinând fiului lui Raţiu, Nicolae. Oricare ar fi fost asociaţii lui Vântu, pe ediţia tipărită a ziarului a fost pus lacătul, cu datorii de peste jumătate de milion de euro lăsate în urmă.

Cotidianul, zice un anunţ sec, rămâne prezent pe Internet. La fel şi Ziua şi Gardianul, închise şi ele la începutul acestui an. Cu totul, cele trei ziare închise aveau, probabil, în decembrie, un tiraj total de câteva zeci de mii de exemplare. Dat fiind că cu greu ar putea fi situate în zona unor afaceri nu profitabile, ci măcar cu potenţial, şi nici în cea a unor publicaţii de elită citite de prea puţini pentru că ar fi fost inaccesibile majorităţii, rămâne de spus că făceau parte din categoria, largă azi, a vehiculelor de influenţă.

Cum a bătut vântul în print

Încă înainte de asta, criza a încurajat în rândul şefilor din media un fel de sport, care a constat în pronosticuri despre cât va mai rezista presa tipărită. Cei pesimişti dădeau, în România, un an până când majoritatea ziarelor din categoria „quality" vor renunţa la print, cei mai nostalgici acordau mai mulţi ani până ce tipăritura va ajunge piesă de muzeu.

O „fotografie" a presei tipărite în 2009, exceptând tabloidele, categorie destul de rezistentă, arată, într-adevăr, scăderi ale tirajelor şi picaje la încasări. Creşterile au fost doar acolo unde au apărut stimulente precum precum cărţile de la Adevărul. Excluzând vântul din pupa, ca în cazul trustului lui Dinu Patriciu, investiţie relativ nouă, şi furtuna din presa-vehicul, arătată mai sus, scăderea s-a simţit, probabil, cel mai bine în zona multinaţionalelor venite să facă bani din presă în România.

Aparent, soluţia low-cost numită Internet e la îndemâna tuturor, numai că ea nu absoarbe încă atâţia bani cât printul cu tot cu scăderea lui dramatică. În 2009, site-urile de ştiri n-au făcut profituri fabuloase, ci doar s-au chinuit să reziste, ca şi colegii lor din print. 40 de milioane de euro ar fi la tipărituri, 13 milioane de euro în online, conform estimării din toamnă a Initiative Media. În anul anterior, în print intraseră 80 de milioane de euro, iar pe Internet cu 15-20 % mai mult decât în 2009.

Dacă privim lucrurile prin prisma „print vs. online", şi ea la modă, atunci putem spune că criza, lipsa banilor, adică o cauză externă, e cea care a redus decalajul. Însă în jos. Altfel, la audienţă, internetul creşte vizibil, în timp ce tipăritura scade vizibil.

Două opinii despre viitor

• Dintr-un unghi subiectiv, în rândul celor din media sunt din ce în ce mai puţini adepţi ai presei tipărite şi din ce în ce mai mulţi ai internet-ului. Până şi vechea gardă, reprezentată de Cristian Tudor Popescu, a descoperit că ziarul tipărit e, cel mai probabil, o bătălie pierdută. "E limpede că Internetul e viitorul. În maxim 15 ani, ziarele pe hârtie vor deveni o curiozitate bibliofilă, e inexorabil. Iar cititorii care vor avea ziarul în mână la cafea vor fi ca filateliştii de azi", a spus, recent, Popescu pentru Evenimentul zilei.

• Potrivit lui Mario Garcia, expert media citat de HotNews, ziarele tipărite trebuie să se integreze în platform media, încetând să meargă pe cont propriu. În câţiva ani, cititorii născuţi în era Internet vor avea peste 20 de ani, iar ei sunt viitorul presei, a spus Garcia.

Un pic de istorie recentă

Aşa cum rezultă dintr-un istoric al presei post-decembriste, publicat de mediafax.ro, în 1990 a avut loc o adevărată explozie mediatică: "Dacă în 1989 la nivelul întregii ţări erau 495 de publicaţii, dintre care 36 de cotidiene, în 1990 numărul acestora a crescut semnificativ, ajungând la un total de 1.444 de publicaţii, dintre care 65 - cotidiene". S-au mai redus apoi, iar un istoric dat pe repede ne aduce la momentul actual, când publicaţiile sunt deţinute de oameni de afaceri, care au luat, treptat, locul idealiştilor din anii 90.

Practic, dacă nu luăm în calcul perioada dinainte de 1989, când presa a fost doar portavoce, ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani nu separă media de restul societăţii, deşi unii ar crede că ziariştii au fost, câteodată, cu un pas înaintea vremurilor. Presa, ca media generală, a plutit într-o zonă gri, atât în relaţia cu politicul, cât şi ca business şi, să recunoaştem, ca reper de profesionalism, dacă ne comparăm cu occidentalii sau cu americanii.

Într-un fel, vestea închiderii a trei ziare şi transformarea lor în „exclusiv online", despre care am scris mai sus, e o poveste comună pentru o parte a presei de la noi, rezumată, ca pe net, cu câteva tag-uri (cuvinte-cheie): lipsă de credibilitate, un mogul, soluţia care salvează aparenţa: online-ul. Cu alte cuvinte (sau tag-uri), print vs. online arată, în cazul ăsta, ca o falsă dilemă, fiindcă inovativul internet nu ar trebui, măcar teoretic şi pe termen lung, să scutească media de eforturile de a remonta din greşelile acestor ani.

Sursa: presa.nu