Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gâlceava matematicienilor Mircea Badea îl provoacă pe CTP

ro

24 Jul, 2011 18:03 2450 Marime text

badeacetepe-300x198.jpgAr putea părea un remake după "Shaolin provoacă Ninja", genul de filme la care ne uitam în copilărie, adunaţi ciorchine pentru o noapte de video. Dar nu este aşa ceva, căci în situaţia de faţă doar unul dintre protagonişti ştie să dea cu pumnul, piciorul sau karata. Celălalt loveşte doar cu capul, dar, şi când loveşte, plâng partide întregi. Acum, deşi promisese că nu mai zice nimic de CTP, deşi acesta îl rugase frumos nici să nu mai zică, Mircea Badea n-a avut astâmpăr şi a comis-o iarăşi. Simţindu-se, probabil, cu musca pe căciulă atunci când a citit despre "lătraii de presă" la care făcea referire Crucişătorul presei româneşti, primul şpagasin al ţării n-a ezitat să-i dea replica, pe post, transformându-şi emisiunea într-o tribună de aruncat ironii ieftine spre domnul Popescu.

Dar CTP nu e genul de om care, primind un scuipat cu boltă din Băneasa, să se şteargă şi să meargă mai departe. Într-un editorial dur şi sec, el îi aplică o scurtă corecţie domnului Badea, atrăgându-i atenţia că, prin însuşi comportamentul lor, Vuvuzel şi celelalte tonomate din Antene, justifică "zicerile preşedintelui Băsescu". Şi, după ce îl urechează puţin pe neobrăzat, CTP îi mai trage o castană finală, făcând trimitere la o nefericită declaraţie a lui Badea. Acesta susţinuse, la măsuţă, în direct şi la oră de vârf, că "inteligenţa înseamnă capacitatea de adaptare a individului". Or, CTP îi pune o întrebare de baraj: dintre generalul Oprea Gabriel şi poetul Eminescu Mihai, cine era mai inteligent? Şi nu i-o pune oricum, ci cu subtilităţi matematice, cerându-i prezentatorului teve, care a absolvit totuşi Matematica, să spună, ca la tablă: relaţia dintre inteligenţă şi adaptabilitate este necesară şi suficientă? Dragii mei, eu n-am făcut Matematica, nu mă pricep la cifre şi mă uit la integrale ca la scrierea minoică B, însă pentru un lucru bag mâna în foc: Mircea Badea nu mai este demult, din pricinta suficienţei sale, nici măcar un rău necesar. Aşa că o să-mi iau floricelele, berea, o să mă pun în fotoliu şi-o să aştept să văd cum se termină caftul ăsta senzaţional. Voi pe cine pariaţi?

www.reportervirtual.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii