Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Babele, în tradiția românească

ro

07 Mar, 2014 20:24 2687 Marime text
Primele nouă zile ale lunii martie, sau ,,babele” așa cum sunt cunoscute în tradiția românească, sunt cele mai capricioase zile ale începutului de primăvară. Aceste zile au la bază legenda babei Dochia.
În Dobrogea există mitul conform căruia, toți oamenii trebuie să își aleagă o zi cuprinsă între 1 și 9 martie. Așa cum va fi ziua respectivă, așa îi va merge celui care a ales-o, întregul an.
„În funcție de zona etnografică, zilele Babelor se țin în număr de 5, 7, 9, 12, acestea fiind niște numere magice. În Dogrogea există obiceiul de a se ține Babele timp de 9 zile. La sfârșitul acestei perioade fiind ziua de Mucenici, când femeile aduc ofrande morților și fac copturi în forme antropomorfe, în forma cifrei 8, amintind de sacrificiile preistorice”, a declarat muzeograful Ioana Tompe.
În tradiția românească primele zile ale lunii martie se leagă de legenda babei Dochia. Firea ei foarte capricioasă a făcut să se dezvolte acest obicei al zilelor babelor.
„Prima zi a lunii martie este ziua babei Dochia despre care există foarte multe legende populare, una dintre ele să o reținem, ea este considerată mama lui Dragobete, prototipul soacrei capricioase, cea care își supune nora la tot felul de cazne cum ar fi trimiterea acesteia să caute fragi în pădure în anotimpuri reci sau nora sa era pusă să spele lâna neagră până când se făcea albă”, a mai spus muzeograful Ioana Tompe.
Printre alte obiceiuri se regăsesc și adunarea gunoiului din grădină, a rămurelelor, care odată arse vor alunga tot răul. De asemenea, în Dobrogea, femeile renunță la mărțișorul care l-au primit de 1 martie și îl vor pune pe crengile unui copac. Dacă acesta va înflori, tot anul va fi unul prosper.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii