#DobrogeaDigitală In memoriam Panait Istrati, scriitorul român cel mai citit în străinătate

• Pe 16 aprilie 1935, se stingea din viață scriitorul Panait Istrati

 
 
Panait Istrati s-a născut pe 10/22 august în 1884, la Brăila, ca fiu al unui negustor grec (Gheorghios Valsamis) și al Joiței Istrate.

A copilărit în Baldovinești și a terminat cu greu școala primară, doi ani fiind nevoit să-i repete.
O vreme a fost cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În tot acest timp, a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână.
Hoinar și aventurier din fire, a străbătut lumea, trecând prin Constantinopol, Cairo, Napoli, Paris, Nisa sau Lausanne.
Primele sale încercări literare datează din 1906, când a debutat cu articolul „Hotel Regina” în revista România muncitoare.
Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Pe când se afla la Nisa, în 1921, trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Scriitorul francez în vogă la acea vreme este avertizat și îi răspunde imediat, încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea „Chira Chiralina” a fost publicată în 1923, cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland.

A mai publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les Récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).

În 1927, a vizitat Moscova și Kievul. În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său „Zorba Grecul”).
 
În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul „L’Homme qui n’adhère à rien”, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.

A fost tratat de TBC în Franța, la Nisa, și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit în sanatoriul Filaret, în 1935, la 51 de ani. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către Milița Petrașcu.

Prozele și romanele sale descriu mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții.
 
Panait Istrati este unul dintre scriitorii români cei mai citiți și cunoscuți în străinătate, tradus în aproape 30 de limbi ale mapamondului.

În volumul său „Umbre pe pânza vremii“, Pericle Martinescu îi dedică autorului romanului „Kira Kiralina” un capitol distinct, episodul evocat făcând referire la vizita pe care tânărul student și traducător i-o face acasă marelui scriitor, după un incident palpitant, în care Panait Istrati și-a dovedit prezența de spirit și „bărbăția omului care trecuse prin multe la viața lui”.


„Nu mai vorbisem niciodată cu Panait Istrati, însă omul îmi era atît de apropiat sufletește, prin opera lui, încît mă duceam la el cu sentimentul că aveam să mă reîntîlnesc cu o veche cunoștință. De fapt, cu cîteva săptămîni mai înainte, fusesem martorul unei scene ce m-a impresionat profund; atunci l-am și văzut pentru prima dată pe autorul Chirei Chiralina, într-o situație-limită, aș zice, și asta mi-a relevat autentica lui personalitate, făcîndu-mă să-i acord și mai mult credit în prețuirea mea. Îi apăruse o nouă carte, Casa Thuringer, dacă nu mă înșel, și autorul fusese invitat să asiste la lansarea ei în incinta librăriei Alcalay din inima Capitalei.

Era o zi de primăvară, prin aprilie cred, călduță, dar cam mohorîtă, și Istrati stătea îmbrăcat cu pardesiul la măsuța așezată în mijlocul librăriei, oferind autografe pe noul său volum.
 
Alături de el, pe scaunul din stînga, se afla soția lui, iar în jurul lor o mulțime de solicitanți așteptau la rînd să capete o dedicație omagială pe proaspătul roman. Eu, rătăcit întîmplător pe acolo, priveam impasibil, dintr-un colț mai retras, acest tablou aproape solemn, avînd în el ceva festiv, cînd scriitorul de faimă mondială dădea, pentru întîia oară, autografe la București.
 
Deodată, prin grupul de admiratori ce se pregăteau, cu volumele în mînă, să primească mult rîvnita semnătură, își face apariția o echipă de patru indivizi, destul de tineri altfel, dar cam pletoși și certați cu disciplina, care se opresc în dreptul scriitorului și-l amenință cu pistoalele, cerîndu-i pe un ton poruncitor să înceteze această «mascaradă» și să părăsească imediat localul. In clipa aceea s-a produs un lucru extraordinar. Istrati s-a ridicat ușor în picioare și, cu mult sînge rece, și-a vîrît mîna sub pulpana pardesiului lung, a scos dintr-un buzunar un revolver și l-a pus pe masă, acoperindu-l cu palma.
- Dacă vreți să ne duelăm în felul acesta, sînt gata s-o fac! îi apostrofă el pe cei patru agresori.
 
Gestul lui a avut un efect psihologic nemaipomenit. Intrușii au amuțit pe loc, ca fascinați, de parcă le-ar fi apărut în față Arhanghelul însuși cu sabia trasă către ei. Toată lumea a rămas încremenită. Scena s-a petrecut doar în cîteva secunde.

Tinerii pletoși, dezarmați de această ripostă atît de fermă și temerară, au bătut în retragere și s-au volatilizat ca niște fluturași, dispărînd din librărie. Dar nici scriitorul n-a mai putut continua să dea autografe. Era extrem de surescitat. Și-a cerut scuze, și-a luat soția de braț și s-a retras într-un birou alăturat... Fusese, desigur, prevenit de eventualitatea unor astfel de întîmplări și era pregătit să le înfrunte cu bărbăția omului care trecuse prin multe la viața lui ...
Cu această imagine proaspătă și stăruitoare în minte, mă prezentam acum la Panait Istrati, hotărît să-i vorbesc despre incidentul acela dramatic la care fusesem martor ocular și să-mi creez astfel o introducere la întîia vizită ce i-o făceam acasă. Dar primele mișcări ale întrevederii noastre au căpătat altă turnură.

De acum am ajuns la adresa indicată, urcînd la apartamentul de la etajul întîi, am fost introdus într-o cămăruță cu fereastra spre soare, ordonată și curată ca o rezervă de sanatoriu, unde Istrati stătea întins pe pat, acoperit cu un pled moale de culoarea miriștei afînate. Pe un perete sclipea un tablou în nuanțe vii, dar n-am reținut ce reprezenta, iar la capul suferindului, pe colț și pe cealaltă latură a patului, era suspendat un raft de lemn rășluit și dat cu baiț, unde se afla un lung șir de cărți, în formate, culori și caractere tipografice foarte variate, așezate acolo ca să fie la îndemînă. Cărțile însă păreau că sînt puse așa, în locul acela, tocmai ca să fie păzite mai bine de stăpînul lor, care părea că le păstrează ca pe o comoară scumpă a vieții lui. Erau exemplare din operele sale tipărite în diferite limbi și țări ale pămîntului, purtînd emblemele celor mai diverse edituri din lume, și care stăteau acum alături, rînduite cu grijă pe policioara din strada Paleologu.

 - Dumneata ești?! m-a întîmpinat el fără nici un alt preambul, de cum am pășit pragul acelei odăițe luminoase și cochete. Am simțit cum privirile lui agere, țîșnind de sub ochelarii cu rame groase de baga, mă măsurau de sus pînă jos, cu mirare și surprindere, ca și cum el s-ar fi așteptat să vadă în acel moment un altfel de om decît omulețul care-i intrase pe ușă.”
 
#citește mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 124 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR

Citește și:

 #DobrogeaDigitală: Panait Istrati – 85 de ani de la Marea Trecere

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”