Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ Fruntași politici, puși la zid pentru atitudine reprobabilă

ro

24 Mar, 2020 00:00 2819 Marime text

Ziarul Dobrogea Jună“, patronat de Constantin N. Sarry, a reflectat, timp de patru decenii, evenimente și personaje politice ale anilor 1904-1944, fiind un stindard al jurnalismului de calitate, precursor al presei moderne românești.

Printre exemplarele pe care le puteți parcurge integral în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, regăsim și numărul 241, anul XVIII, apărut în 21 octombrie 1924, unde se evocă gestul „cavaleresc” al unui politician cinstit, pregătit să-și dea demisia de onoare pentru a fi anchetat, în contrapartidă cu alți „fruntași liberali”, cu atitudine și activitate politică reprobabilă.


„D. Richard Franasovici, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, și-a înaintat demisiunea din acest post, pentruca să nu se zică că ar impieta asupra instrucțiunei pornite într’o chestie cu niște pașapoarte falșe, în care e amestecat și numele d-sale.
 

 DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!



În opoziție cu acest gest cavaleresc al d-lui Franasovici, ținem să relevăm atitudinea susceptibilă de toate criticele și bănuielile a „fruntașilor” liberali din localitate. Vom cita pe scurt câteva cazuri, cari tocmai prin preciziunea și concisiunea lor, nu admit nici un fel de tăgadă și nici un fel de răstălmăcire.
  1. D.CONST. ALIMĂNEȘTEANU, membru și în comisiunea interimară de Constanța, nu a dat pe la Consiliu decât când a venit în discuție, anul trecut, chestiunea terenului Soc. „Columbia”, pentruca s’o susțină pe aceasta – fără ca de atunci să mai calce altădată pragul Primăriei.
  2. D.V. ANDRONESCU, dus în vara aceasta la Govora, în căutarea sănătății sale sdruncinate, își întrerupe cura și vine la Constanța în ziua când se instruiau fraudele dela Hinog, înapoindu-se să-și continue vilegiatura numai după audierea martorilor.
  3. D.N. NEGULESCU, care din cauza raporturilor sale încordate cu unii medici, evită consiliul de igienă al județului, a participat la ședința de acum două săptămâni a acestui consiliu, numai ca să susțină cererea de redeschidere a unui depozit de petrol al aceleiași soc. „Columbia”
Dacă gestul cinstit și civilizat al d-lui Franasovici îl onorează pe acesta, rămâne să califice cititorii gesturile d-lor Alimăneșteanu, Andronescu și Negulescu.”



#citeşte mai departe în Dobrogea Jună, nr. 241, anul XVIII, din 21 octombrie 1924
#Dobrogea Jună
#Director Constantin N. Sarry

Mai multe numere ale publicaţiei Dobrogea Jună puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 

Sursa foto: Captură YouTube



Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: Generalul român „a impresionat adânc opinia publică din Italia”

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: „Pentru liniștea populațiunei”

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună: Haos şi dezorganizare în portul Constanţa - „Hamalii nu se închină decât forţei”

#DobrogeaDigitală. Patru numere ale ziarului „Dobrogea Jună“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa: 115 ani de la apariţia ziarului „Dobrogea Jună” (document)


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari